UPDATE! În ultimele 24 de ore au fost confirmate 16 cazuri noi în județul Bihor. Conform GCS, o singură probă, prelevată în Bihor a fost confirmată pozitivă la retestare.
[eadvert]
Miercuri dimineață erau internați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Curteanu 42 de oameni, cu nouă mai mulți decât în ziua precedentă. dintre care doi la secția de Anestezie Terapie Intensivă. Cei doi oameni confirmați cu coronavirus internați la secția ATI Curteanu erau intubați, în stare gravă.
Din total, 12 bolnavi au forme severe de coronavirus și 20 forme medii de boală. Dintre aceștia din urmă, un pacient este cu tuberculoză.
Mai mulți suspecți, unul confirmat
Surse JB&Bihon au informat că în noaptea de miercuri spre joi, dintr-o zonă a Aleșdului, au fost aduși la spital cinci persoane, cu suspiciune de Covid, dar, se pare, doar una a fost confirmată. Primarul de Aleșd, Ioan Todoca, a declarat pentru AlesdOnline: „Avem o persoană cu test pozitiv de coronavirus în Aleșd! Este vorba de un bărbat, declarat aseară bolnav de COVID 19. Multă sănătate îi doresc! Fac apel pe această cale la cetățenii orașului pentru responsabilitate și pentru respectarea măsurilor de distantare socială și protecție personală, a precizat primarul orașului pentru AlesdOnline.
Ancheta epidemiologica a DSP, pentru persoanele cu care au intrat în contact, este în desfășurare, a mai declarat primarul de Aleșd pentru AlesdOnline.
Și cadre, dar forme ușoare
Din totalul internaților fac parte și trei infirmiere de la secția de Pediatrie a Spitalului Curteanu. Una dintre cele trei s-a virusat prin transmitere comunitară, iar celelalte două au luat de la aceasta. De reținut însă că la secția de Pediatrie unde lucrează aceste trei infirmiere, nu e niciun caz de Covid.
Cele trei au ieșit pozitive la testarea săptămânală obișnuită. La Spitalul Curteanu, s-a stabilit ca tot personalul medical să fie testat o dată pe săptămână, iar personalul TESA – lunar. În plus, orice angajat care lipsește mai mult de cinci zile, la revenirea la serviciu este testat obligatoriu, scopul fiind depistarea la timp și combaterea răspândirii Covid în spital.
Între timp, controale
27 de echipe mixte de jandarmi (44) și polițiști (178) au verificat dacă se respectă măsurile de protecție individuală și legislația actuală. S-au dat 18 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la Spitalul ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. De reținut că pompierii militari au efectuat și o acțiune de decontaminare.
JB&Bihon
Coronavirus: 1112 infectări noi în România. 16 cazuri noi în Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!