Meciul a contat pentru etapa a doua și a avut loc la Sala polivalentă a Universității din Oradea. Partida a oferit o dispută acerbă și echilibrată, încheiată cu victoria la limită a gazdelor. CSU Oradea s-a aflat la conducere în primele 15 minute ale întâlnirii, având însă avantaje minime. Echipa vizitatoare a reacționat și a preluat conducerea în minutul 20, scor 7-8, dar prima repriză s-a încheiat la egalitate, scor 13-13. Cea de-a doua repriză a avut același aspect. Ambele echipe s-au succedat la conducere, dar niciuna nu s-a putut desprinde. Ultimele zece minute au fost dramatice. CSU Oradea a condus cu 25-23 (min 53), dar formația oaspete a marcat trei goluri consecutive, trecând în avantaj, scor 25-26 (min 58). Orădencele au egalat prin Iulia Boroș, reușind apoi să înscrie golul victoriei, prin Rafaela Duțu, scor 27-26. Ultimul minut a fost foarte tensionat, cele două echipe ratând câte un penalty!
Partida s-a încheiat astfel cu victoria meritată a gazdelor, în uralele publicului prezent la sală. La meci a asistat și fostul președinte al Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, unul dintre cei mai mari handbaliști români ai tuturor timpurilor.
CSU Oradea a evoluat în alcătuirea: Oana Maria Bucur, Lorena Valentina Scurtu, Anita Ildiko Suciu – portari; Sabina Rafaela Duțu 7 goluri marcate, Cornelia Vrabie 4, Iulia Boroș 4, Alina Raisa Leș 3, Naomi Valinciuc 3, Alexandra Ionela Havasi 2, Adela Maria Bochiș 2, Cristina Nicoleta Abodi 1, Monica Medve 1, Anamaria Calena, Maia Francesca Bundea, Antonia Beatrice Dalea, Mara Palii. Antrenor: Sebastian Tudor.
Rezultatele complete ale etapei au fost următoarele:
CSU Oradea – CSM Unirea Slobozia 27-26 (13-13)
CSM Roman – CSU Știința București 29-32 (14-15)
CSU Cluj-Napoca – ACS Sepsi Sfântu Gheorghe 29-21 (10-11)
CS Județean Prahova – CSM Galați 23-25 (10-13).
Clasamentul din play off după două etape se prezintă astfel: 1. CSU Cluj-Napoca, 6 puncte; 2. CSU Galați, 6 p; 3. CS Județean Prahova Ploiești, 3 p; 4. CSM Unirea Slobozia, 3 p; 5. CSU Știința București, 3 p; 6. CSU Oradea, 3 p; 7. CSM Roman, 0 p; 8. ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, 0 p.
Etapa viitoare va programa sâmbătă, 15 martie, meciurile:
CSM Galați – CSU Oradea
CSU Știința București – CS Județean Prahova Ploiești
ACS Sepsi Sfântu Gheorghe – CSM Roman
CSM Unirea Slobozia – CSU Cluj-Napoca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!