Activitatea de testare se va derula zilnic, între orele 08.00-19.00. Înscrierile se efectuează pe bază de programare la numărul de telefon 0758.621.395, în intervalul orar 8:00-17:00. Mamografia reprezintă o examinare cu ajutorul razelor X, folosită pentru depistarea precoce și diagnosticarea cancerului de sân înainte de apariția simptomelor.
[eadvert]
Aceste mamografii sunt realizate de specialiștii Institutului oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Acțiunea de prevenție este organizată de Institutului oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, cu sprijinul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, în cadrul proiectului „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân – etapa a II-a”.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Acesta este primul proiect de screening populațional organizat, al cărui obiectiv este de a crește capacitatea instituțională a unei rețele de screening pentru cancerul de sân la nivel regional și se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, cu domiciliul/reședința în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare).
Cancerul de sân depistat la timp poate fi vindecat!
Citiți principiile noastre de moderare aici!