A murit ultimul fost deținut politic din Bihor. A fost arestat la vârsta de 15 ani în sala de clasă și apoi torturat

Traian Bodea a venit pe lume pe data de 24 octombrie 1941, în Sălişte de Vaşcău, jud. Bihor. Tatăl său, Florian, născut pe data de 22 martie 1914, în Vașcău, tehnician agronom, a făcut și el un an de închisoare, fiind eliberat pe 26 august 1949, de la Aiud. Mama, Carolina, era casnică.

Epopeea tânărului beiușean a început pe data de 1 noiembrie 1956, când toți elevii și cadrele didactice de la Școala Medie nr. 1 din Beiuș (Liceul „Samuil Vulcan”) au fost convocați la o ședință unde un politruc a încercat să le explice cum trebuie „înțelese evenimentele din Ungaria”. „La Budapesta, o contrarevoluție încercă să răstoarne ordinea de drept, iar armata sovietică a trebuit să intervină pentru păstrarea orânduirii socialiste. Bandiții din țara vecină, încurajați de imperialiștii din apusul Europei au ridicat armele contra socialismului și cer plecarea trupelor eliberatoare”, este explicația oferită de ofițer. Reacția lui Traian Bodea a fost una spontană: „Foarte bine fac ungurii. Rușii ar trebui să plece și din România. A trecut mai mult de zece ani de la sfârșitul războiului”. Umilit și plin de revoltă, liceanul pleacă acasă după orele de școală și imediat, după masă, urcă în podul casei și, ore în șir, scrie 14 afișe. „Am scris cu tuș pe colile celor două blocuri de desen … manifeste pe care se regăseau cuvintele: «Luați pilda poporului maghiar», «Afară cu rușii»,«Jos comunismul»,«Vrem desființarea », «Vrem desființarea cotelor». … Seara, după ora zece, cu manifestele strecurate sub haină, cu un tub de lipici în buzunar, am colindat orașul lipindu-le …”, mărturisește Traian Bodea, în propriul volum de memorii, „Adolescenți în zeghe”.

A doua zi, pe 2 noiembrie 1956, în drum spre școală, tânărul constată că afișele lui au fost dezlipite. Ajuns la școală, numai după 20 minute de la începerea orei de franceză, pe ușa clasei, intră „doi bărbați îmbrăcați sobru, cu figuri grave”, care îl strigă pe nume. I se pun cătușele la mâini în sala de clasă, în văzul tuturor, după care Traian Bodea a fost scos pe ușă și urcat într-o mașină de teren, ulterior transport la Securitatea din Beiuș, unde a fost întâmpinat cu „două palme zdravene”. A urmat, în timpul interogatoriului, „repetatele lovituri cu palmele, pumnii, apoi cu un baston de cauciu”. În tot acest timp, casa lui era supusă unei percheziții minuțioase, unde a fost descoperită „1 cutie în care se găsesc diferite tuburi cu diferite vopsele și câteva pensule”.

După 11 ore petrecute la Securitatea din Beiuș, Traian Bodea a fost transportat la Securitatea din Oradea, acolo unde a început drumul său pe Golgota suferinței. A fost închis într-o celulă de 2 mp, cu un pat de beton, peste care era așezată o saltea subțire și o pătură, cu cearceaf și o pernă. În celulă nu era nicio tinetă sau o cană de apă. Anchetele au fost realizate de locotenet majorul Eugen Lăcătiș, care s-a dezlănțuit cu toată bestialitatea asupra elevului de doar 15 ani și 9 zile, care refuza să admită ce îi cerea ofițerul.

„Nu țin minte de câte ori ofițerul anchetator a rupt ce scrisesem, de câte ori m-a bătut, mai ales cu bastonul de cauciuc, insistând tot timpul să scriu ce dorește el”, scria Traian Bodea. Apogeul chinurilor l-a reprezentat însă momentul în care, Eugen Lăcătiș, îi pune cătușele la mâini și și-a stins țigara pe încheieturile mâinilor copilului de 15 ani. „Fără să mă pot împotrivi, anchetatorul, fiind mult mai înalt şi mai puternic ca mine, mi-a pus cătuşele prinzându-le dincolo de spătarul scaunului, încât nu-mi puteam mişca mâinile. A luat ţigara încă aprinsă, apoi trecând în spatele meu, mi-a pus-o pe pielea mâinii, deasupra încheieturii. A ţinut-o acolo până s-a stins. Mirosea a piele arsă, mă durea, dar nu insuportabil şi, ca la Beiuş, nu am lăsat să-mi scape niciun geamăt”, notase Traian Bodea în volumul de memorii.

Fişa de anchetă

După două luni și două săptămâni, pe 18 ianuarie 1957, Traian Bodea a fost dus în fața completului de judecată, însoțit de un dosar bine ticluit de organele de securitate. Existau o serie de procese verbale de interogatorii ale foștilor colegi, obținute, poate, și ele sub presiune, dar și un Referat al directorului Școlii Medie nr. 1, unde învățase Traian Bodea, datat cu 16 noiembrie 1956: „Elevul este mediocru la învățătură, dar cu talent deosebit pentru desen și aptitudini pentru fizico-chimie. Ca și comportament în clasă în cursul anului trecut și în acest an nu a avut manifestri necorespunzătoare. Diriginții declară că este o fire reținută care nu se manifestă. În acest an însă în cadrul unei ședințe cu ocazia preluării evenimentelor din Ungaria a luat parte la discuții din care a reeșit că este la curent cu evenimetele internaționale”.

Au cântărit foarte greu și concluzile de învinuire nr. 60/290/1956 redactate pe 27 decemebrie 1956, în care se arată că „ascultând comentariile posturilor de radio imperialiste pe marginea acestor evenimete (din Ungaria – n.n), cât și datorită urei și dușmăniei ce a nutrit-o personal față de poporul și armata sovietică, zilnic făcea comentarii în clasă în rândul colegilor săi de scoală, ținându-i în curent cu desfășurarea evenimentelor din Ungaria, declarându-se de acord cu acțiunile criminale întreprinse de către elementele contrarevoluționare din Ungaria, apreciindu-le ca „juste” creind o sferă de influență în rândul colegilor săi în sensul că acțiunile studenților a fost spre binele poporului. Totodată Bodea Traian a dus o propagandă împotriva Uniunii Sovietice, afirmând că Trupele Sovietice nu trebuia să intervină pentru restabilirea ordinei în Ungaria, întrucât aceasta este o chestiune internă a RP Ungariei”.

Procesul s-a desfășurat la Tribunalul din Oradea, iar Sentința nr. 24/1957 din 18 ianaurie 1957 prevedea o pedeapsă de 3 ani și șase luni, Traian Bodea fiind încadrat la „agitație publică”.

În aceeași zi a fost depus la Penitenciarul Oradea, unde a rămas încarcerat, până pe data de 22 martie 1957. „Dimineaţa, la Penitenciarul Oradea primeam o fiertură fadă care se numea cafea. Fiertura de la prânz era o zeamă uneori cu nişte cartofi fărâmaţi sau cu sfeclă, fasole, ba chiar vinete, toate având un gust mizerabil. Celulele de pe celularul unde erau deţinuţii politici aveau aprox 3 m pe 3, cu ciment pe jos, fără sobe, cu un geam nu mare, sub care era chibla din lemn pe post de WC şi un alt vas de lemn pentru apă”, ne-a relatat Traian Bodea. Acesta recunoaşte că, în perioada de timp cât a stat la Oradea, nu a avut vorbitor, dreptul de a primi pachet sau de a le scrie părinţilor. Bodea aminteşte că, printre cele mai greu de îndurat umilinţe de la Oradea, i s-au părut percheziţile din camare, când dezbrăcaţi, deţinuţii erau scoşi pe hol, aliniaţi şi ţinuţi minute în şir în aşteptare. Imaginea acestor trupuri groteşti, cu pielea atârnând, i-a rămas şi după peste 60 de ani profud întipărită în minte.

Însă, la Oradea, își începe adevărata educație. Tânărul elev de 15 ani, închis fiind cu somități ale vieții culturale, profesori, elite politice și clerici de diferite confesiuni, începe să asiste la adevărate colocvii de literatură, matematică, franceză, italiană etc.

De la Oradea a fost ulterior transferat la Penitenciarul Aiud, unde a stat încarcerat până pe data de 18 noiembrie 1957. Aici, în încercarea de a lua apărarea unui coleg de celulă, lovit de un gardian cu pumnul în zona ficatului, Traian Bodea aruncă cu un șlap în gardian, nimerindu-l în umăr. Consecința a fost șapte zile de izolare la „Neagra”, o „celulă fără fereastră, fără pat, dormitul pe ciment și mâncarea la trei zile”.

Pe 18 noiembrie 1957, a fost transferat la Penitenciarul Cluj-Minori, unde condițiile de detenție erau mult mai bune. A lucrat la atelierul de lăcătușerie, unde a învățat să facă chei.

Pe 22 mai 1958, Traian Bodea a fost mutat la Ocnele Mari. Aici după un meniu de ștevie, care conținea „o bună cantitate de pămând de pe rădăcini”, Traian Bodea și colegii de celulă declară greva foamei. În a patra zi de grevă au fost alimentați cu forța, prin introducerea pe gât a unui tub de cauciuc, turnând printr-o pâine un lichid. Următoarea zi s-au baricadat în cameră, blocând ușa cu paturile. Intervenția gardienilor a fost promptă, iar Traian Bodea și un coleg au fost izolați la „Negra”, alte șapte zile.

De la Ocnele Mari a fost transfertat la Aiud, până pe 10 octombrie 1959, iar pe 11 octombrie 1959 a fost mutat la Penitenciarul Mărgineni, unde Traian Bodea și-a petrecut Crăciunul la izolare.

Potrivit unei Adeverințe de caracterizare întocmită la Penitenciarul Mărgineni, se menționează că Traian Bodea a fost pedepsit discipinar: „În anul 1958 la Penitenciarul Ocnele Mari cu 7 zile izolare de două ori pentru că a spart dușumeaua făcând o gaură și a blocat ușa cu paturi. În penitenciarul Mărgineni a fost pedepsit cu 3 zile carceră pentru că a fluierat în cameră”.

Pe 29 aprilie 1960, Traian Bodea a fost eliberat. Revenit acasă, cu greu a reușit să fie admis din nou la liceu. Dorința sa a fost să se înscrie la Arhitectură, însă nu i se permite înscrierea, apoi la Topogragfie, iar ulterior a fost admis la Facultatea de Filologie, la Cluj. A predat limba română la Beiuș. A fost căsătorit și a avut doi băieți.

A ocupat funcţia de vicepreşedinte a A.F.D.P.R. – Filiala Bihor. A publicat volumul de memorii „Adolescenți în zeghe”, dar și o serie de alte scrieri. A fost protagonistul primului episod din proiectul documentar „Uitarea înseamnă o nouă condamnare. Adolescentul în zeghe. Traian Bodea” care poate fi urmărit pe canalul de Youtube.