Asociația Națională a Veteranilor de Război – Filiala Bihor, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al comunei Gepiu, cu Parohia Ortodoxă Română Gepiu și Școala Gimnazială Gepiu, alături de reprezentanți ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Garnizoana Oradea au organizat o ceremonie de comemorare a eroilor comunei căzuți în cele două războaie mondiale, precum și a celor care s-au jertfit pentru libertate luptând împotriva regimului comunist.
Slujba de pomenire a eroilor a fost săvârșită în biserica parohială de către părintele protopop Călin Ovidiu Popa și părintele Mihai Tocai, iar depunerile de coroane s-au desfășurat la monumentul eroilor din cimitirul satului și la cel din sat, cu participarea primarului comunei şi a viceprimarului, a directoarei școlii și a unui grup de elevi, precum și a sătenilor urmași ai eroilor comemorați.
[eadvert]
La vârsta de 103 ani, veteranul Teodor Lazăr din Gepiu se numără printre ultimii șapte bihoreni participanți la cel de Al Doilea Război Mondial, cărora le se închină întreg respectul cuvenit.
Organizatorii mulţumesc sponsorilor care i-au sprijinit la reușita acestei activități comemorativ, pentru aportul adus an de an întru comemorarea eroilor noștri.
Colonel (r) Dumitru Demian
Președinte ANVR-Filiala Bihor
Trimite articolul
XAu pus palca de marmură inapoi sau si/au cinstit așa eroii la un monument gol?
pun aici pentru primar si preot cum arăta inainte:
https://ibb.co/FKdsjxs
https://ibb.co/8BQyd14
să vă fie rușine ca ați lăsat acel monument să se distrugă!! Doar fiindcă nu are o cruce pe el? pai puneți-o și cinstiți eroii!! în acele pământuri sunt rămășițele a mii de soldați.