În inima Munților Plopiș, la granița dintre județele Bihor și Sălaj, satul Șinteu găzduiește o istorie încărcată, strâns legată de hutele de sticlă din zonă. Cu peste două secole în urmă, slovacii s-au stabilit aici, atrași de pădurile bogate și de prima fabrică de sticlă din România, înființată în anul 1780, la Huta.

[eadvert]

Până la Primul Război Mondial, în zona Șinteu au fost în jur de 20.000 de slovaci, spune Miroslav Iabloncsik, consulul general onorific al Republicii Slovace la Salonta.

„Au venit foarte mulți, dar au și plecat foarte mulți. S-au născut mulți, căci o familie avea câte 14-15 copii, dar au și murit mulți. Nu a fost curent, nu a fost drum, școlile au fost departe. Copiii aveau de parcurs câte 4-5 km pentru a ajunge la școală. Au fost condiții grele de trai, iar dacă nu era un trai decent, lumea a migrat, la fel ca în zilele noastre. Unii au plecat din Hută în America, în Brazilia. Unii au rămas, alții nu și-au îndeplinit visul și au revenit acasă. Alții au rămas și au creat istorie în comuna Șinteu”, spune Iabloncsik.

Apariția slovacilor în Şinteu şi în zona Munților Plopiș are o vechime de peste două secole şi e strâns legată de hutele de sticlă din zonă, spune istoricul Sorin Șipoș.

Pentru a-și spori câștigurile, stăpânii domeniali au hotărât să exploateze întinsele păduri din jur. Așa au fost înființate hutele de sticle.

„O hută de sticlă este amintită în zona Munților Plopiș încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind una dintre cele mai vechi manufacturi de sticlă din Transilvania, în sens larg. O categorie aparte a coloniștilor slovaci erau muncitori specializați în meșteșugul obținerii sticlei”, mai precizează Șipoș.

Recent, Miroslav Iabloncsik a realizat și un Muzeu al Sticlei, în acest loc încărcat de istorie şi tradiţii slovace.

Consulul s-a născut în Șinteu, iar la vârsta de patru ani, la fel ca alții, a migrat de la deal la câmpie. După ani de zile, s-a reîntors pentru a da viață satului și a le da speranță celor care au rămas și au rezistat greutăților.

„Am reînviat istoria locală. Povestea slovacilor din Huta începe chiar de aici, de la acest muzeu, pentru că dacă nu era sticla la Șinteu, nici slovacii nu erau aici. Practic, slovacii au venit aici pentru lemn și pentru fabrica de sticlă, care este prima fabrică de sticlă din România. Aceasta a fost înființată în anul 1780, la Huta. De ce aici? Pentru că aici au fost foarte multe pietre de siliciu și sunt și acum. Toate dealurile de aici sunt pline cu pietre de siliciu, materie primă pentru sticlă.

După 60 de ani, în 1840, fabrica s-a mutat la Pădurea Neagră. Din păcate, a fost o perioadă foarte grea și nimeni nu a reușit să salveze ceva din acele bucăți de sticlă, bucăți din fabrică. Pur și simplu s-a dărâmat fabrica, s-a distrus ca toate celelalte. Noi ne-am dorit să facem o poveste aici, ne-am dorit să facem exact ce s-a întâmplat în satul slovac de 220 de ani, iar punctul atractiv este fabrica de sticlă. Ne-am dorit să reînviem tradițiile slovace”, afirmă Miroslav Iabloncsik.

Primele sticle de penicilină

Acesta a creat muzeul sticlei la Huta, pentru ca lumea să vadă cum și de ce s-a produs sticla aici, dar și pentru a descoperi elemente de cultură, artă și spiritualitate slovacă.

Nu a fost întâmplător aleasă această zonă, pentru că toate dealurile din aici sunt pline cu siliciu. Tot la Huta s-au produs și primele sticluțe de injecție pentru penicilină și pentru alte produse din industria farmaceutică.

„A fost ceva unic să vezi că s-a produs aici, în acele vremuri, prin metode foarte primitive, acea sticlă pentru industria medicală. Am și găsit în fosta fabrică de sticlă anumite artefacte sau bucăți de sticlă și bucăți întregi de fiole. Sticluța de penicilină este foarte grea, are un fund foarte gros. Era sticlă, nu se făcea economie. Pentru noi, sticla asta este cea mai valoroasă. Avem expusă cheia de la fabrică și un sigiliu, cu inițialele slovace. Fiecare suflător trebuia să aplice un sigiliu. Erau un fel de controlor de calitate”, a explicat consulul slovac.

Tot aici, a fost realizată și o expoziție cu produse unicate care au rămas de la Fabrica de Sticlă de la Pădurea Neagră.

„Le-am primit de la fostul director, de la domnul Florin Oros. Au rămas ca model în arhiva lor și noi le-am expus, pentru ca să vadă lumea ce s-a produs acolo. Bineînțeles că nici Pădurea Neagră nu a fost aleasă întâmplător. Noi am avut materie primă de la Hută. Există și astăzi un drum de acces de la Șinteu la Pădurea Neagră, un drum pietruit pe care se cărau acele pietre de siliciu. Practic, a venit industrializarea și s-a făcut fabrica aceasta modernă la Pădurea Neagră”, a povestit consulul.

Sticlari calificați

Astăzi, în interiorul Muzeului Sticlei, doi sticlari calificați, unul din Șinteu, altul din Sălaj, produc diverse obiecte de sticlă. Ei reciclează sticla și fac pahare, globuri, obiecte de artizanat, decoruri specifice diferitelor sărbători, sticle sau alte componente, pe care le vând turiștilor.

Unul dintre ei a început să prelucreze sticla în urmă cu 40 de ani, la Școala Profesională din Turda. Avea 17 ani pe atunci. Acesta și-a descoperit pasiunea pentru sticlă în vremea gimnaziului, când clasa lor s-a aflat într-o vizită la fabrica de la Pădurea Neagră. După ce a văzut cum se fac paharele, s-a simțit atras de această meserie și nu a mai lăsat-o.

„Când modelez sticla, simt o dragoste pe care nu pot să o descriu. Nu mă obosește meseria asta. Este o pasiune pentru mine. Și cred că dacă faci ceva cu pasiune, nu te obosește niciodată”, a spus Cornel Lupo.

Sticlăria este o meserie destul de complicată, este de părere acesta.

„După școala profesională, un absolvent avea categoria I și abia după doi ani avea dreptul de a da examen pentru categoria a II-a, apoi, după alți câțiva ani, pentru a treia și tot așa până la categoria a VIII-a, care este maximum. Ce reprezintă categoriile? Cum știi să prelucrezi sticla și evident, asta înseamnă și un venit mai bun”, a explicat Cornel Lupo.

După ce a absolvit Școala Profesională, el a lucrat în fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră, iar din 1996, când s-a aceasta s-a închis, a plecat să lucreze într-o fabrică de sticlă din Ungaria.

„Am stat 11 ani în Ungaria, tot în sticlărie. În țara vecină am și participat la un concurs de creație și am luat locul I în Ungaria. După ce Ungaria a intrat în Uniunea Europeană, s-au stricat lucrurile acolo, așa că am plecat să lucrez în Ucraina, timp de un an. După aceea, am plecat în Spania, la Palma de Mallorca, unde am lucrat 8 ani tot în sticlărie. Am fost foarte apreciat în străinătate, dar tot mai bine e acasă. Astfel, m-am întors aici, la Huta Slavia”, a spus el.

Aici lucrează orice i se cere, de la pahare la artizanat. Sunt puțini sticlari care fac artizanat, susține sticlarul venit să lucreze la Huta Slavia, din Sălaj. Cele mai grele lucrări au fost pentru el candelabrele.

„Artizanat este la mână liberă, fără forme, fără presă, fără roboți. Nu există obiect pe care să nu îl putem face. Candelabrele au fost o provocare însă. Fabrica de la Pădurea Neagră a fost singura din Europa care a produs candelabre pentru toate catedralele die pe continent. De fapt, era singura fabrică din țară care făcea numai export”, a spus acesta.

 

Lucram la normă

Din pasiune a început să prelucreze sticla și Frantisek Koritar. Era în 1979 și pe atunci avea 19 ani. Și el s-a format în atelierele și la Școala de la Turda.

Tinerii de astăzi doresc să învețe meseria în două-trei zile, spun sticlarii de la Huta, însă aceasta este cu bătaie lungă.

„Este nevoie de ani de zile. Treci într-o fază și trebuie să lucrezi până ești capabil să faci altceva. Este nevoie de un simț ca să poți prelucra sticla. La Pădurea Neagră lucram la normă. Prin mâinile mele au trecut zeci de mii de bucăți de sticlă. Nu a fost ușor. Aveam de făcut câteva sute de pahare în șase ore.

A fost și căldură mare, lângă cuptorul în care se topește sticla, la 1.450 de grade, iar la prelucrare temperatura este de 1.100 de grade. Nu era ușor. Am renunțat o vreme, nu pentru că am vrut, ci pentru că s-au închis fabricile de sticlă. Am lucrat și în Cehia, și în Slovacia. Dar și acolo s-au închis pe același principiu. Cam puține au rămas”, a spus el.

Prima fabrică era pe vale…

„Înainte se fabrica în 1780… – scrie pe cuptor. Prima fabrică a fost acolo jos, pe vale, aici în Șinteu. Aici, unde suntem noi astăzi, era atunci împădurit. Se topea sticla în cuptoare și foloseam lemne pentru încălzitul acestora. Se zdrobea piatra asta calcaroasă și se producea nisip din ea. Noi aveam aici cariere de nisip pentru sticlă, dar nu se știa de ele. Pe urmă, statul nu le-a mai dat voie să taie pădurile, căci deja au tăiat prea mult. Astfel, s-au mutat în Pădurea Neagră.

Acolo, ceva evrei, în 1840, au preluat fabrica. O vreme a mers fabrica tot pe lemne, până în 1900, după care s-a trecut pe păcură, căci s-a deschis stația asta la Suplacu de Barcău, ca să ridice temperatura la 1.500-1.700 de grade, pentru a putea topi sticla. La cristal, temperatura trebuie ridicată la 1.750 de grade”, a explicat Cornel Lupo.

Astăzi, în Șinteu au mai rămas peste 2.000 de slovaci, conform consulului onorific, fiecare dintre ei știind să prelucreze sticla.

„Din păcate, multe lucruri se distrug în țară, dar vine altă generație și le dă viață, le reînnoiește”, a spus Iabloncsik.