Accident înfiorător la Paleu. Un bărbat care a încercat să ajungă în propria curte, în timp ce sărea poarta, a căzut și s-a înfipt într-o bucată ascuțită de fier forjat. Incidentul a avut lor duminică seara, în localitatea Uileacu de Munte, comuna Paleu. Bucata de fier i-a străpuns axila, iar acesta a rămas țintuit în poartă.
[eadvert]
„Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost efectuat de un membru al familiei, în jurul orei 22:35, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Crișana» al județului Bihor a mobilizat cu operativitate, la adresa indicată, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea și cu o ambulanță SMURD de tip B2. Utilizând echipamentele și accesoriile din dotare, echipajul de descarcerare a tăiat bucata de fier care țintuia victima, iar pompierii militari paramedici au acordat bărbatului, în vârstă de 52 de ani, primul ajutor calificat, transportându-l ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a explicat Camelia Roșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!