Primăria Oradea a intrat deja în criză de timp pentru organizarea în condiţii optime a celor trei campionate naţionale de nataţie în luna iulie, ce i-au fost încredinţate Oradiei de către Federaţia Română de Nataţie. Aceasta în condiţiile în care complexul wellness termal Nymphaea (aquapark-ul) nu este încă recepţionat, iar municipalitatea trebuie încă să achiziţioneze echipamentele specifice organizării unor asemenea competiţii. Timpul este tot mai scurt, mai cu seamă că, recent, Primăria anunţa faptul că aquapark-ul va fi deschis publicului larg abia în luna august.
Campionatul Naţional la sărituri în apă, pentru seniori, juniori A şi B urmează să aibă loc între 29 şi 31 iulie a.c., la platformele de sărituri din complexul acvatic Nymphaea, situate pe malul Crişului. Tot la Oradea este programat şi Campionatul Naţional pentru juniori mici C şi D, în 8 – 10 iulie a.c. Şi tot la Oradea, la Nymphaea urmează să fie ţinut Campionatul Naţional de înot pentru cadeţi (12-14 ani), în perioada 14 – 17 iulie.
Şeful Direcţiei de Manangement a Proiectelor cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din Primărie, Marius Moş ne asigură că recepţia investiţiei Nymphaea se va realiza în perioada imediat următoare. Însă, organizarea campionatelor de nataţie nu ţine de DMPFI. Viceprimarul Huszar Istvan transmite că se vor face toate eforturile pentru organizarea în bune condiţii a competiţiilor încrediţate Oradiei. Cum Administraţia Domeniului Public (ADP) – ce a preluat administrarea complexului acvatic, are experienţă zero în organizarea unor competiţii sportive de performanţă, municipalitatea ia în calcul predarea în comodat a infrastructurii sportive către CSM Oradea, pe perioada competiţiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!