22 de elevi ai Şcolii Generale Săcădat s-au implicat în „Let`s do it, Romania!” împreună cu trei cadre didactice, Gabriela Ţîrţiu directoarea unităţii, Mihaela Biriş şi Doru Bolog. „Ne-am angajat să curăţăm în localitatea Săcădat, centrul, străzile parcul şi o parte dintr-o depozitare de la marginea localităţii”, spune prof. Mihaela Biriş. „Micii voluntari” din Săcădat au adunat 40 de saci cu gunoi, care au fost depozitaţi în curtea primăriei, în aşteptatea ridicării.
Nu s-au lăsat mai prejos nici cei de la Şcoala cu clasele I-VIII din Ianoşda.
La Vârciorog
Sub îndrumarea cadrelor didactice au participat la acţiunea de ecologizare din cadrul proiectului „Let’s do it Romania” şi elevii şcolii cu clasele I-VIII din Ianoşda. Echipaţi cu mănuşi şi saci menajeri au pornit pe uliţele satului pentru a aduna deşeurile. Cei din clasele mici au adunat mizeria din jurul şi curtea şcolii, relatează Daniela Toma, cititoarea noastră fidelă.
Pe bază de volunariat s-au implicat şi angajatii Consiliului Judeţean Bihor, care au participat la actiunea de ecologizare din Vârciorog. La actiune au participat un 30 de voluntari de la CJ, din primăria locală şi cetăţeni, şi 35 de elevi de la Şcoala Vârciorog. „S-a ecologizat infrastructura rutieră şi albia pârâului Valea Râului, de unde s-au colectat aprox 27 metri cubi de pet, plastic şi doze de aluminiu”, informează Delia Mihele, consilier din Compartiment de Mediu CJ Bihor.
C.GH.
Citiți principiile noastre de moderare aici!