„Pentru prima dată, instituția așteaptă publicul în perioada Crăciunului. Curtea luminată de mii de steluțe colorate și bradul vă invită să pășiți în atmosfera de sărbătoare. Și prin acest tip de evenimente dorim să îi aducem pe bihoreni mai aproape de instituție”, a declarat pentru Jurnal bihorean președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor.
Târgul de Crăciun de la CJ este deschis zilnic, între orele 15:00-21:00. În curtea instituției se vor servi cozonaci secuiești, ciocolată caldă și vin fiert, iar la cumpărare, clienții vor primi în dar și o cană inscripționată.
Din 16 decembrie, cei ce vor achiziționa produse de la târg vor participa automat la o tombolă în cadrul căreia, zilnic, se vor oferi premii în cărți, albume cu fotografii artistice și căni. Câștigătorii vor fi anunțați în ediția din 27 decembrie a Jurnalului bihorean.
Între 19-23 decembrie, începând cu ora 18:00, vizitatorii sunt invitați, de asemenea, la concerte de colinde.
Citiți principiile noastre de moderare aici!