Consiliul Local Oradea a aprobat anul trecut taxa specială pentru reabilitarea faţadelor clădirilor din Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. Pentru aplicarea taxei, în iulie s-a înfiinţat o comisie care să verifice studiul elaborat de SC Proarh, să analizeze obiecţiile sau cererile de scutire şi să comunice lista imobilelor reabilitate. Pe baza studiului realizat de Proarh, comisia a determinat care imobile au faţade nereabilitate şi vor fi taxate. Studiul realizat a fost prezentat ieri de arhitectul Ernest Pafka şi de viceprimarul Gheorghe Carp, care a sintetizat viziunea municipalităţii: „Cine nu-şi permite să locuiască în centru, să nu locuiască în centru!”
Pe 30 iunie a expirat termenul de depunere a declaraţiei de impunere cu suprafaţa construită desfăşurată de către proprietarii persoane fizice de clădiri din Centrul Istoric. Ca urmare, municipalitatea a demarat operaţiunile de debitare şi înştiinţare a taxei pentru neîntreţinerea faţadelor, care trebuie achitată până la 30 septembrie.
De ieri se notifică şi firmele că trebuie să transmită Primăriei, până pe 15 august, aceeaşi declaraţie cu suprafaţa imobilului. După această dată, municipalitatea le va amenda. Cuantumul taxelor a fost anunţat ieri de directorul economic adj. Tănase Miculescu a anunţat cuantumul taxelor.
Iată taxele aprobate de Consiliul Local Oradea pentru proprietarii clădirilor cu faţade nereabilitate şi aflate în Centrul Istoric:
Persoane fizice:
1. Clădiri situate în perimetrul istoric:
- clădiri monument istoric – 3 lei/mp/an
- clădiri neclasificate ca monumente istorice – 2 lei/mp/an
2. Clădiri situate pe arterele principale ale perimetrului istoric:
– clădiri monument istoric – 4 lei/mp/an
– clădiri neclasificate ca monumente istorice – 3 lei/mp/an
Persoane juridice
– clădiri situate în perimetrul istoric – 5 lei/mp/an
– clădiri situate pe arterele principale ale perimetrului istoric – 6 lei/mp/an
– depunerea cu întârziere a declaraţiei de impunere se sancţionează cu amendă de la 240 la 960 lei
– nedepunerea declaraţiei de impunere se sancţionează cu amendă de la 960 la 2.400 lei
Citiți principiile noastre de moderare aici!