Pentru început s-a format CLS – Tăut (Consiliul Local pentru Sănătate), în cadrul căruia am organizat şi desfăşurat activităţi de educaţie sanitară pentru săteni în colaborare cu Primăria Batăr, având ca invitaţi medici specialişti apreciaţi: domnul doctor Maghiar Florin, cardiolog, fiu al satului Tăut şi domnul doctor Slusar Florin, specialist în acupunctură şi tratamente naturiste, fost angajat al Dispensarului Tăut.
Am avut de asemenea un proiect TON – SAMDAM, ocazie cu care am dezbătut temele: ,,Fumatul şi consecinţele sale, Plantele verzi, doctori în halate verzi”, responsabilul de proiect fiind subsemnata, având ca şi colaboratori voluntari pe profesorii: Buibaş Teodor, Bota Vasile, Bors Ileana şi asistenta medicală Todinca Savetuţa.
În urmă cu doi ani am devenit ONG – Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Tăut (APDC – Tăut), organizând şi desfăşurând activităţi de voluntariat – VISIDOM – , vizite la domiciliul persoanelor vârstnice bolnave, singure sau cu dizabilităţi. La aceste activităţi au participat 20 de voluntari, marea majoritate fiind cadre didactice, 2 asistente medicale, 2 kinetoterapeuţi, pensionari dornici să se implice, toţi tăutani.
În prezent este în derulare proiectul – Asigurarea asistenţei socio-medicale a persoanelor vârstnice bolnave, singure sau cu dizabilităţi – , proiect româno-belgian-elveţian. În cadrul acestui proiect participă 5 localităţi din mediul rural din România, una din aceste localităţi fiind satul Tăut, comuna Batăr.
Pe parcursul derulării acestui proiect, am organizat cu ajutorul şi implicarea directă cu mult simţ de răbdare a doamnei inginer Săteanu Mioriţa, preşedinte onorific al Uniunii Femeilor, Cetăţean de Onoare al Municipiului Oradea, membru al Parlamentului Seniorilor din România, a cursului ,,Dăruim îngrijire pentru un zâmbet de mulţumire”, curs la care au participat 30 de persoane din cele patru sate ale comunei Batăr.
Cursul s-a desfăşurat în fiecare sâmbătă în perioada 14 aprilie – 23 iunie.
Responsabili cu organizarea şi desfăşurarea cursului au fost: coordonatorul general al proiectului cursului, doamna inginer Săteanu Mioriţa, directorul cursului, domnul doctor psiholog Creţu Alin, vicepreşedintele Asociaţiei TopFormalis Oradea, coordonatorul local al cursului profesor Negruţiu Mărioara, în colaborare cu domnul profesor director Todoran Flavius, preşedinte al APDC Tăut şi a doamnei profesor coordonator al Şcolii gimnaziale nr.3 Tăut, Todoran Nicoleta.
La buna desfăşurare a cursurilor şi-au adus aportul lectori şi moderatori ai cursului: domnul doctor Sonea Călin, doamna doctor Racz Daniela, doamna profesoară Dinescu Carmen, din partea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Bihor, doamna doctor Chirilă Mihaela şi doamna asistentă şefă Serenciuc Nicoleta din cadrul Spitalului Clinic Municipal ,,Gavril Curteanu”, domnul doctor psiholog Creţu Alin, precum şi rezidenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea.
Am beneficiat de asemenea şi de colaborarea cu Primăria Batăr, prin implicarea domnului primar Mughiuruş Ioan. Sperăm ca această colaborare să se menţină şi pe viitor şi să devină cât mai fructuoasă.
Toată recunoştinţa şi sincere mulţumiri pentru toţi cei menţionaţi în acest artricol, precum şi pentru trainerii naţionali TON, colaboratori permanenţi din 2012: doamna director executiv TON, Cherţ Cristina, Iaşi, doamna doctor Vladu Cristina, expert sănătate, Bucureşti, domnul asistent medical Ioan Suru, Slatina Timiş şi doamnei profesoare Bors Ileana, facilitatorul proiectului nostru, dar nu în ultimul rând, domnului Jozef Goebels, preşedinte TON & ADR FLANDEREN.
Toţi cei menţionaţi în acest articol dorim să dovedim că ne pasă de semenii noştri, de locuitorii vârstnici din satele comunei noastre, din care face parte şi subsemnata.
Prof. Marioara Negrutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!