„Nu eutanasiere”, „Pentru umanitate şi respect”, „Pentru civilizaţie” şi „Pentru dreptul la viaţă”. Acestea sunt doar câteva mesajele transmise de participanţii la protestul organizat, sâmbătă la amiază, de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor, împotriva eutanasierii câinilor maidanezi. Acţiunea s-a desfăşurat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
Câteva zeci de persoane iubitoare de patrupede au luat parte la manifest, aducând cu ele şi câini de diferite rase.
„Am organizat astăzi acest protest împotriva cruzimii, torturării, maltratării şi, în mod special, împotriva eutanasierii câinilor, pentru că situaţia actuală din ţară, şi nu doar în oraşul nostru, a impus această acţiune. Mă doare sufletul când mă gândesc la modul în care sunt ucise aceste animale. Dorim să aducem o schimbare, să dezvoltăm iubirea şi respectul pentru animale, dorim să fie apreciate, pentru că Terra este a tuturor, nu doar a noastră a speciei umane. Avem de învăţat de la bietele animale, avem de apreciat dragostea necondiţionată pe care ne-o dau. Avem de învăţat demnitatea şi chiar, fără să forţez, aş spune că avem de învăţat şi umanitatea. Am organizat acest protest ca să scoatem în evidenţă că rostul animalelor pe acest pământ este foarte important, că noi ca şi oameni avem obligaţia de a le proteja”, a declarat Amira Bokor, una dintre organizatoarele protestului şi o membră activă a Asociaţiei pentru protecţia animalelor.
Aceasta a anunţat că organizaţia din care face parte – „Animal Rights Defenders Association” (ARDA) a depus o solicitare la Primăria Oradea pentru preluarea Adăpostului Grivei. „Avem toate mijloacele necesare pentru a putea susţine acest adăpost. Încă nu am primit nici un răspuns în acest sens, dar mă aştept la orice”, a mai spus Amira Bokor.
Protestatarii îşi doresc şi anularea legii eutanasierii – care permite autorităţilor locale să eutanasieze animalele care stau mai mult de 14 zile în adăposturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!