Orădenii nu trebuie decât să-şi fotografieze biblioteca personală şi să trimită imaginile, în mesaj privat, pe pagina de Facebook: Libarăria Humanitas Oradea.
„Concursul se adresează tuturor iubitorilor de carte şi are în vedere răsplătirea acestora printr-un pachet de 10 cărţi. Cerinţele sunt simple: împătimiţii de lectură sunt invitaţi să ne trimită o fotografie care să ilustreze biblioteca personală. Suntem curioşi să descoperim titlurile care se regăsesc în biblioteca clienţilor noştri, dorindu-ne să răsplătim originalitatea, simţul estetic şi varietatea cărţilor acestora. Totodată, ne dorim să descoperim că lectura şi cultura constituie valori importante, caracteristice societăţii în care trăim, indispensabile şi bineînţeles, promovabile. Vom oferi un singur premiu cititorului a cărui bilbiotecă ne-a impresionat în mod deosebit”, a explicat librarul Petra Boanţă.
Jurizarea fotografiilor va fi realizată de către librarii din toată țara. La departajare se va lua în considerare originalitatea expunerii cărților în bibliotecă, varietate titlurilor și simțul estetic cultivat în aranjarea lor. Concursul „Biblioteca cititoreşti” se doreşte a fi o introducere în evenimentul care va avea loc în 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a cărţii şi a drepturilor de autor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!