UPDATE
Bătaie pe o bârfă
„E un caz tragic, care nu-i face cinste niciunui elev, indiferent că e băiat sau fată. Ținând cont că incidentul a avut loc în afara școlii, așteptăm rezultatele anchetei făcute de organele de poliție. Noi, ca instituție, în cadrul Consiliului profesoral, vom lua măsurile care se impun. În orice caz, având în vedere că eleva sau elevele învinuite, după caz, urmează cursurile școlare obligatorii, fiind doar în clasa a IX-a, ca pedeapsă vor avea nota scăzută la purtare, disciplinar vor fi mutate în altă clasă și vor pierde bursa școlară profesională (în jur de 200 de lei pe lună – n.r.)”, a declarat Ruben Filimon, directorul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul”, pentru Jurnalul Bihorean și Bihon.ro. Directorul a mai spus că din cele aflate de la elevii școlii, incidentul ar fi pornit de la anumite bârfe pe care eleva agresată le-ar fi spus unui coleg despre colega care a agresat-o.
Inspectoratul Școlar Bihor, prin Claudiu Damian, ne-a declarat că „în acest caz nu avem nicio abilitate, având în vedere că incidentul a avut loc în afara școlii. Din acest motiv, de caz se ocupă acum poliția. Așteptăm să vedem rezultatul anchetei. Mai departe, cea care e îndreptățită să ia măsuri e unitatea de învățământ, prin Consiliul profesoral. În orice caz, Inspectoratul Școlar Județean Bihor va urmări desfășurarea evenimentelor privind acest incident”.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor s-a autosesizat. Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, polițiștii au identificat agresoarele în scurt timp după ce au intrat în posesia filmării. „În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de poximitate orădeni au identificat cu operativitate atât victima, o tânără de 16 ani, din Oradea, cât şi pe cele trei adolescente bănuite că ar fi agresat-o, toate de 16 ani, și ele din Oradea. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a comis fapta şi a participaţiei fiecăreia dintre persoanele bănuite de comiterea sa”, a precizat Alina Dinu.
Ce spune CJE Bihor
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) din Bihor condamnă fapta regreatabilă produsă de elevele care-și lovesc cu brutalitate o altă colegă. „Considerăm că atitudinea şi comportamentul agresoarelor este de condamnat şi regretabil. În acelaşi timp, dorim să amintim faptul că în cazul în care fapta nu s-a petrecut în perimetrul unităţii de învăţământ la care sunt înscrise elevele din imagini, Inspectoratul Şcolar Judeţean și liceul respectiv nu au capacitatea de a sancţiona elevii; pe de altă parte, solicităm autorităţilor publice competente, în speţă IPJ Bihor, să aplice măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, de natură civilă sau penală, pentru faptele săvârşite de aceste tinere. În cazul unei pedepse penale, aceasta atrage după sine și exmatricularea”, se arată în comunicatul CJE Bihor.
Mai mult, preşedintele CJE Bihor, Titus Maghiar, afirmă că „este dezolant faptul că asemenea lucruri se întâmplă în rândul elevilor. Astfel, se arată carenţele sistemului educaţional care nu prevede metode eficiente de combatere a violenţei şi a agresiunilor, prin prevenirea acestora în rândul tinerilor. Suntem convinşi că acest caz nu este izolat şi că astfel de răfuieli şi bătăi se petrec mult mai des, mai ales în zonele în care educaţia este precară. Dezamăgitor este şi faptul că pentru a conştientiza o problemă reală a societăţii noastre trebuie să aibă loc, prima dată, astfel de evenimente”.
UPDATE Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, polițiștii s-au autosesizat și au identificat cu operativitate agresoarele în scurt timp după ce au intrat în posesia filmării.
„În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de poximitate orădeni au identificat cu operativitate atât victima, o tânără de 16 ani, din municipiul Oradea, cât şi pe cele trei adolescente bănuite că ar fi agresat-o, toate de 16 ani, din Oradea.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a comis fapta şi a participaţiei fiecăreia dintre persoanele bănuite de comiterea sa”, precizează Alina Dinu.
Violența între adolescenți este tot mai des întâlnită. De această dată, un grup de liceeni din Oradea i-au aplicat o corecție unei tinere sub pretextul că aceasta ar fi înjurat una dintre agresoare. Trei fete au contribuit cu pumni și picioare. Pe fundal se aud și voci de băieți care au asistat la întreaga bătaie fără să intervină.
Bătaia a fost filmată și postată pe pagina de socializare Facebook. Imaginile au ajuns rapid și la IPJ Bihor, care s-a autosesizat și a demarat o anchetă.
Nici Inspectoratul Școlar Bihor nu a rămas indiferent. Aceștia spun că au identificat persoanele și promit că vor lua toate măsurile legale care se impun în această situație. Tinerele sunt eleve în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, Liceul Teoretic German “Friedrich Schiller” și LPS Bihorul.
„Autoritățile să își spună cuvântul în acest caz!”, este îndemnul postat alături de imaginile dure.
Recomandările polițiștilor pentru o adolescență în siguranță
Polițiștii acordă o atenție deosebită adolescenților, întrucât modificările care apar în comportamentul lor îi pot face vulnerabili în fața celor care comit fapte antisociale sau îi pot determina să comită delincvențe.
Adolescenţa este vârsta experienţelor hotărâtoare, trăite de tineri pentru prima oară în viaţă.
Adolescentul are o imaginaţie bogată, „visează cu ochii deschişi“, crescându-i totodată puterea de judecată. În această perioadă, tânărul dezvoltă interese şi abilităţi deosebite, fără însă a avea tenacitatea şi capacitatea de a finaliza inițiativele.
Tinerii sunt sensibili, se pot simţi lezaţi când se manifestă atitudini ostile faţă de ei şi sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar permite să-şi etaleze calitățile.
Pentru a fi feriți de probleme, polițiștii le recomandă tinerilor:
– fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii – evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale.
– analizaţi riscurile la care vă expuneţi, înainte de a da curs îndemnurilor unor persoane care nu vă vor întotdeauna binele.
– învăţaţi să spuneţi „nu” atunci când consideraţi că este cazul – trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile.
– respingeţi propunerile de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice.
– nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă – apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.
– pe rețelele de socializare, împrieteniți-vă doar cu persoane pe care le cunoașteți, iar dacă vă simțiți în pericol, cereți sprijinul apropiaților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!