Primele lucrări care vor fi finalizate sunt cele la liniile de tramvai. Conform primelor așteptări, circulația tramvaielor ar trebui să revină la normal în luna iunie.
Restul lucrărilor se vor întinde până la sfârșitul acestui an. La finalul lucrării, traficul se va derula după alte trasee decât cele din prezent, amenajarea pusă în operă anulează axa de circulație Podul Ferdinand – strada Avram Iancu.
Restricții trafic Piața Unirii
-Strada Independenței se închide de la fostul Făt Frumos spre Centru
– strada Vasile Alecsandri se închide în capătul dinspre Piața Unirii, fiind posibil pentru riverani accesul cu dublu sens. În condițiile în care parcarea nu este restricționată, se anunță un nou nucleu da haos central
– strada Traian Moșoiu se deschide la dublu sens, la fel și strada Iuliu Maniu, în continuarea sa, până la intersecția acesteia cu strada Jean Calvin. Pe restul străzii Maniu, situația rămâne neschimbată. Pe Moșoiu se păstrează parcări pa partea stângă în sensul spre Centru, dar pe Maniu nu, din cauza îngustării străzii
– de pe Podul Ferdinand se poate accesa exclusiv strada Tudor Vladimirescu. De pe aceasta este închis accesul spre Piața Unirii
– Strada Primăriei și Strada Episcop Mihai Pavel se închid în capătul dinspre Piața Unirii, devenind și acestea cu dublu sens
Click pe poză pentru a mări!
Citiți principiile noastre de moderare aici!