În decembrie ar trebui să se poată circula pe asfalt nou, fără restricții, între Oradea și Beiuș, pe DN 76. La fel și între Oradea și Marghita, pe relația Biharia – Chiribiș (DN 19 E). Luni, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, va veni în Bihor pentru a constata finalizarea Centurii Săcueni.
Anul acesta s-au recondiționat 19 km pe DN 1, pe relația Piatra Craiului – Aleșd. La fel, a fost reasfaltată Centura Oradea, iar anul viitor vor fi atacate tronsoanele de drum național Uileacu de Criș – Brusturi (DN 1P) și Marghita – Suplac – Nușfalău, anunță președintele CJ.
De la șefia CJ Bihor, Bolojan și-a propus finalizarea centurilor Beiuș – DN 76 și Aleșd – DN 1, până la 1 Decembrie 2023. De altfel, joi, în ședința de plen a Consiliului Județean, s-au aprobat parteneriatele CJ Bihor cu CNAIR, respectiv cu primăriile Aleșd și Beiuș, demersuri prealabile necesare pentru implementarea acestor proiecte, care beneficiază de bani europeni, subliniază conducătorul județului.
În ceea ce privește drumurile de legătură și centurile din Zona Metropolitană, care leagă Oradea de Oșorhei, Nojorid și Sântandrei, acestea vor fi finalizate din viitorul exercițiu financiar, trebuind să fie gata până la 1 Decembrie 2024.
În privința Drumului Expres cu profil de autostradă dintre Oradea și Arad (134 km), acesta va parcurge două etape de finanțare. Ilie Bolojan: „Va fi fazat. Parțial pe actualul exercițiu financiar, până în 2023, iar diferența în următorii ani, din etapa viitoare de finanțare europeană”.
CNAIR va prelua proiectul drumului nou dintre Oradea și Băile Felix, ce ar trebui finalizat în 2024, iar Primăria Oradea se va ocupa de Centura Biharia.
[eadvert]
„Fără parteneriat nu se poate”
„Toate acestea arată ce se poate face dacă în domeniul infrastructurii există colaborare între autoritățile locale și Guvern”, declară Bolojan, care îi îndeamnă pe bihoreni să țină cont de aceste proiecte ale Bihorului, când vor ieși la vot, duminică, 6 decembrie. „Aceste proiecte vor fi finalizate pe baza parteneriatului dintre CJ Bihor, primării și Ministerul Transporturilor. Fără acest parteneriat, nu vor putea fi finalizate”, transmite Bolojan, conștient că are nevoie de un Guvern partener, pentru a-și duce angajamentele la îndeplinire.
S-au investit 8 milioane de euro în Spitalul Județean și în Spitalul Municipal din Oradea. Bolojan: „Paturile au fost dublate. Am dotat UPU cu toate dotările, pentru a face față la un val mai mare de pacienți. De asemenea, s-a dotat cu aparatură blocul operator nou de la Maternitate”.
Noul primar, Florin Birta, are ca țintă realizarea noului spital din Oradea până la finalul lui 2023. Spitalul va fi situat pe strada Vlădeasa, pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean, condus de Bolojan. Finanțarea va fi asigurată din fondurile europene de reziliență pentru domeniul sanitar.
Nu e suficient ca Bolojan…
Bolojan anunță că s-a pus la punct o schemă de ajutor de stat și pentru rețeaua de termoficare din Oradea, prin grija ministrului Marcel Boloș. „Mâine (vineri 27 noiembrie – n.red.), prin Hotărâre de Guvern, se va aproba schema de ajutor de stat pentru proiectele din energie regenerabilă. Creează premisele pentru proiectul geotermal Nufărul, în valoare de 27 milioane de euro. Sper ca săptămâna viitoare, dl ministru Boloș să fie în măsură să semneze cu dl primar Birta, astfel încât toate proiectele câștigate de Primărie să devină operaționale. Îi mulțumesc dlui ministru Boloș că a deblocat această schemă cu Comisia Europeană”, transmite liderul PNL Bihor.
În acest context electoral, Bolojan are un mesaj către susținători: „Cei care ne-au acordat încrederea acum două luni știu că m-am angajat să realizez aceste proiecte. Dar trebuie să fie conștienți că nu este suficient ca Bolojan să fie președintele CJ Bihor. Un parteneriat cu Guvernul României dă garanția că aceste proiecte vor fi puse în practică în următori ani. Și îmi asum răspunderea pentru acest lucru. O jumătate de pas a fost făcut la alegerile locale, cealaltă jumătate de pas este necesară la alegerile generale, astfel încât să existe o majoritate parlamentară solidă, care să susțină viitorul guvern liberal și România să fie guvernată mai bine. După care, este această șansă ca patru ani să nu mai avem alegeri. O direcție clară a țării presupune o colaborare între președintele României și Guvern”, transmite liderul liberal, arătând cum, de fapt, configurația politică a Parlamentului influențează direct soarta proiectelor mari asumate de liderii locali PNL, pentru județul Bihor.
Cupșa: „Judecați-ne drept!”
Deputatul PNL Ioan Cupșa subliniază cum, în ciuda pandemiei persistente, economia românească își revine, prin măsurile guvernului liberal. „Luptăm cu criza economică provocată de pandemie și dezvoltăm România. Judecați-ne, dar judecați-ne obiectiv, judecați-ne drept și mai apoi, votați!”, e mesajul lui Cupșa către alegători.
La rândul său, deputatul Florica Cherecheș prezintă măsurile pro-afaceri, precum „cel mai mare program de investiții din România ultimilor 30 de ani” și eliminarea impozitării muncii part-time. La fel, măsuri sociale, precum creșterea punctului de pensie, respectiv mărirea alocațiilor pentru copii și asigurarea transportului gratuit pentru elevi, amânarea ratelor bancare, indemnizații pentru cei în șomaj tehnic, pachete alimentare și sanitare pentru persoanele vulnerabile.
Bolojan, despre noile drumuri și centuri: „Doar traseele prin ceruri nu vor deranja”
Trimite articolul
Xin ceea ce priveste centura oradiei, reasfaltata azi-vara, intre metro si selgros e mai rau decat inainte de reasfaltare, vibreaza rotile!!!
-
asa e,este o lucrare de mantuiala, nici nu s-a finalizat bine lucrarea ca au revenit cu asa zise reparatii in multe locuri… dar nu s-a rezolvat mare lucru…. si la fostul CET2, apa sta la o ploaie mai mica, deci acvaplanarea la o viteza de 70km/h, cat este limita in zona, e foarte posibila…
Bolojan nu poate singur, are nevoie de ajutorul guvernului PNL, deci votati PNL!
Ce mesaj subtil, om fi chiar prosti cu totii sa nu ne prindem?
-
Intre Oradea si Baile Felix soseaua a fost asfaltata de firmele holdingului Selina – Trameco.
Dar ABSOLUT toata soseaua nationala este incadrata cu borduri de 15 -20 km de la cap la coada.
Cum se va scurge apa de pe carosabil catre santurile de aductiune din lateralele soselei daca nu exista nici o gaura prin care sa se prelinga spre exterior?
Nu vorbesc de guri de canalizare si de instalatii de canalizare cu tuburi si camine de preluare a apei de ploaie!
Ci intreb simplu.
De ce a trebuit incadrata toata soseaua atat in localitatile Sanmartin si Baile Felix cat mai ales in exterior (in camp) intre Oradea si Sanmartin cu borduri continue care nu dau posibilitatea apei pluvio sa ajunga in santurile de pe marginea drumului??
La o ploaie de vara, de genul celor tropicale, nu se va putea circula pe soseaua spre Baile Felix din cauza cantitatii enorme de apa care va ramane pe carosabil intre borduri, exact ca intr-un bazin.
Apoi , dupa ce se vor intampla tot felul de accidente nenorocite, vom auzi Politia ca spune iar: Conducatorii auto nu au adaptat viteza la conditiile de trafic!!
Exact cum era in decretul comunist chestia cu reducerea vitezei pina la limita evitarii oricarui pericol.
Pacat ca vor suferi oamenii care vor fi imllicati in evenimentele rutiere si nu jegisii care au facut un adtfel de proiect absolut ratat.
Vai de noi si de constructorii nostri!
Traiasca firma Elis Pavaje din Petresti – Sebes -Alba!
Astia au vandut la Oradea pe bani adevarati in acest an- 2020, borduri cat in alte trei judete.
Si sa traiasca si Trameco -Selina si Drum Asfalt, caci ei grebleaza grosul banilor de la Primarie, Consiliul Judetean si Comunitatea Europeana.-
Poate ii atrageti voi ( cei de la Bihon) atentia sefului Consiliului Judetean referitor la acest aspect ptr.momentul cand se va duce in vizita de lucru pe santierul.prietenului Beniamin Rusu.
Sa priveasca pe dreapta incepind de la pompa Socar de la iesirea din Oradea si pina la intrarea in Sanmartin.
Sa vada unde se scurge apa de ploaie din cauza bordurilor continue montate pe marginea soselei.
Poate ii face atenti, sa scoata cam tot la a 25-a bucata bordura , una afara.
Ar economisi pe ambele sensuri 20 de paleti de borduri, adica un TIR de 24 de tone!
Borduri pe care le poate folosi la Centura Alesdului sau a Beiusului.
Asa o sa se scurga si apa de pe carosabil.
Sau poate ii citeste comentariile vreun consilier local PNL de incredere.
Sa il faca atent pe d-l Bolojan.
Ca hotii astia de la holdingul pocaitului Beniamin il fura ca in codru.
Legal.
In acte.-
Vanzarea bordurilor era esenta.Drumul nu are importanta.
-
-
Votam PNL
-
Daca tu votezi pnl, tinand cont cat de imbecil esti, e sigur o alegere proasta. Deci votez orice altceva. Chiar si partida romilor. Multumesc pentru clarificare sanda
Intrebati-l pe Bodog ca el sustine ca toate investitiile s-au facut cu ajutorul lui si cu srmnatura lui😂😂😂. Eu ce sa mai cred. Sa nu mai zic de Mang😂
Păi nu te jurași tu, Bolojane pe galben de PNL, că să-ți sară ție ochii de sub sprânceană, dacă nu finalizezi drumul spre Deva, până la sfârșitul anului? Nu ziseși tu în campania electorală pentru locale, că faci parcuri industriale în Beiuș, că “e” oamenii săraci și n-au unde lucra? Și acum ne spui că de fapt a fost o țeapă birtineză? Că nu poți face nimic fără parlamentul și guvernul PNL? Că DN 76 nu va fi gata până la sfârșitul anului (asfaltat și marcat) era la mintea cocoșului că nu se poate face, dar să ne spui că și restul promisiunilor electorale sunt doar minciuni de campanie, deja e prea mult. Nu-ți da cu tifla-n chelie că nici dracu’ nu te mai votează peste 4 ani.
gura prostului adevar graieste……, partidul este in toate, bravos si la mai mare, hai ca ai potential………………
Am citit comentarii si pentru unii vreau sa spun ca Bolojan citeste carti si face dupa cartile alea vechi 1900 toamna.
Ce nu intelegeti voi este ca Bolojan este un mare MAGICIAN . Un magician este o persoana care va arata va spune doar ceea ce el vrea sa vedeti si sa auziti . Pt. Birta am o intrebare : Daca Primaria municipiului Oradea are datorii cand dansul a preluat-o . Ca tot vad ca se construieste in Oradea doar cu bani europeni eu nu inteleg de ce ai ridica taxele orasului daca nu ai datorii , de ce nu ai tine cu populatia orasului tau ,judetului tau ca te- a votat . Oare chiar toate se fac pe bani europeni? Daca tot accesezi bani europeni nu redu personalul ca sa faci un pod , construieste- l pe bani europeni . Sper sa ma insel in anumite privinte.
-
Au aparut articole in sir cu banii europeni restituiti din cauza nerespectarii conditiilor, termenelor, sau criteriilor tehnice. Acele lucrari se vor termina pe datorii cu megadobanzi.
Incep sa-si dea seama si restul bihorenilor ce papagal fandosit e acest bolojan. Apropo de drumul pana on Sanmartin, cine are o avarie la masina cum o trage in afara carosabilului? Pentru asta se face drum cu acostament, nu borduri, in afara localitatilor! Acolo s-a dat multa spaga pentru bordurile alea. Si biciclistii care mergeau pana in Felix cum vor merge? Pe asfalt, printre masini care merg cu 100 pe ora? Ei n-au dreptul la un drum ok,cat de cat? Acostamentul ( pietrisul de pwmargine) era foarte util in multe cazuri dar se pare ca cetatenii sunt buni doar sa plateasca taxe, nicidecum sa se faca ceva in beneficiul lor.
-
Acolo e bine ca se face bordura, daca se face trotuar, ca trebuie trotuar in zona. Zona nu mai e in afara orasului sau localitatii ca pana la sensul giratoriu e Oradea, iar acolo deja e construit pe toata distanta, iar multa lumea poate ar veni pe jos. Ar trebui si o trecere de pietoni sub pod la centura. Acolo e localitate deja, iar daca ai o defectiune te pot depasii masinile ca sunt 2 benzi. Eu acolo sper ca va fi trotuar ca altfel nu vad rostul bordurilor.
-
Intr-un fel ai dreptate, doar ca inca mai sunt si terenuri agricole acolo. Deci bordura nu are sens. Eventual daca faceau o pista de biciclete si tot era fain.
-
-
Nu îşi dau seama că pun un triunghi la distanţã de ei
Ce subtil ni se baga sub nas! Fara un parteneriat cu guvernul PNL nu se poate realiza nimic, asta acum inainte de alegeri!
-
bolo se crede smecher si pe noi ne crede prosti
hopa, cretinul de servicuiu, are un singur mesaj , votam PNL, nu are argumente cand este facut imebecil, se brecunoaste, semn de slabicune, hai cretinule zile…, ai ramas fara cuvinte spune bre, ce faci? taci?
-
cred ca tu esti fara cuvinte, chiar asa , claudiu, fii mai inspirat
-
Bolovan asta incearca sa fie subtil si nu ii iese ori aplica ceva invatat el la cursurile de leadership pe bani grei cu profesori straini – si nu ii iese? Nu e nicio regula ca in timp ce isi exercita functia publica platita din banii tuturor, indiferent pe cine au votat sau nu, nu e ok sa ii promoveze pe unii, electoral? E un conflict aici. Bine, toti fac asa, traiesc cu impresia ca ii plateste tac-su mare de la partidul propriu cand sunt in functie, nu banul de la buget, cat mai scapa nefurat. Interesant ca atunci cand incaseaza pensii speciale de eroi in distrugerea tarii o fac indiferent ce partid e la butoane, adica pesede nu sunteaza pensiile rivalilor nici invers etc. Deci ei is tot o apa si un pamant, dar se bubuie unii cu altii de ochii lumii si de functii, no…
-
O folosire a mașinii de vot nu este democraticã niciunde.
P.S în,, problema Aleşd, referendum local?
P.P.S cine v-a educat democratic?
Ha ha ha ce dume. Nu mai poate construi nimic….am o veste! Nu va fi PNL! Doar atat! Si pentru muistii penelisti: sunteti de 13 luni la guvernare, cand veti investi sa ne testati de Covid 19? Dupa ce murim toti de Covid? Cred ca mintiti mai mult decat comunisii lui Gheorghiu Dej deja! Sper sa va bat Dumnezeu! Cu on Ajud, un Canal sau ocna grea la sare cretinilor penelisti! Si mai terminati cu Ciuma Rosie ca deja s-au prins cetatenii de dumele vostre ieftine. Ca dovada ca Declic si toti #gii va ataca pe tot netu’. Mars inapoi in istorie!
Cum aţi câştigat alegerile la locale, aţi mãrit dãrile.
Ilie Bolojan: Investițiile masive din Bihor țin de parteneriatul cu Guvernul PNL
Reformulat pe intelesul tuturor: O parte din acesti bani platiti firmelor de gasca, se vor intoarce la partidul iubit de majoritatea din Oradea
Foarte repede precizez insa ca oricine ar fi la putere ar face aproape la fel……acesta fiind modalitate copiata de la parteneri europeni.
DACÃ ESTE MASIV TREBUIE LEGIFERAT.
Pe scurt: parteneriat =furam impreuna.10% ! De aceea e cel mai scump oras Oradea si cu salariile printre cele mai mici! Mutati -va voi la Teleorman! Nu sunt psdist!
😁😁😁😁
Democraţia românească iohannistă devine una de tip “Venezuela”, unde fără conducătorul suprem care să aibă şi Guvern propriu, nu se poate face nimic.
Intermediarul Bolojan
Ei scot bani nu aduc bani, deci vorbim de mafia PNL. Stiu minti poporul mai bine ca PSD in schimb. Deci altfel te simti cand te fura PNL.