Primarul Ilie Bolojan minimalizează vina SC Electrocentrale Oradea SA şi, implicit, responsabilitatea sa în chestiunea amenzii uriaşe, de 33 milioane de euro, pe care fostul operator de termoficare ar putea s-o plătească. Este vorba despre o penalizare pentru răscumpărarea cu întârziere a certificatelor verzi de către Oradea, în luna aprilie a anului trecut.
„O asemenea amendă pentru o întârziere de 24 de ore, incluzând aici ziua de 1 mai, este o chestiune total deplasată. Nu există niciun fel de logică. Sper ca în perioada următoare, împreună cu Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu să se constate că CET s-a conformat. Suntem pasibili de o astfel de amendă, dar ea nu ajută Statul Român, nu ajută Electrocentrale”, transmite primarul. Întors din Capitală, Bolojan spune că acolo a discutat cu ministrul Mediului, Attila Korodi, care ar analiza în această săptămână întreaga situaţie şi se va reîntâlni cu primarul, marţi. De altfel, ministrul Korodi este cel care a anunţat marţi, la Oradea, uriaşa amendă ce ar urma să fie plătită de către Electrocentrale Oradea (CET), din cauza depăşirii termenului limită de 25 aprilie 2013.
Minister necomunicativ?
Primarul acceptă faptul că SC Electrocentrale Oradea SA nu a respectat termenul limită impus de Comisia Europeană pentru această operaţiune, dar consideră că pedeapsa ar fi disproporţionată. Mai ales că CET a încărcat aceste certificate verzi în sistemul informatic european, chiar dacă cu întârziere. Ilie Bolojan vede o vină şi la Ministerul Mediului, spunând că ministerul nu şi-a făcut treaba, nici în materie de infomare a municipiului Oradea, nici ca diligenţe către Comisia Europeană, pentru a opri aplicarea amenzii. „Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu hotărăsc, nu Comisia Europeană”, afirmă primarul, subliniind că factura pentru amendă ar urma să fie emisă de către autorităţile române. Declaraţia primarului vine în contradicţie cu cele spuse de ministrul Mediului la Oradea, marţea trecută. Attila Korodi declara că ministerul a încercat să înduplece Comisia Europeană, însă fără succes şi că singura metodă prin care CET ar putea scăpa de amendă ar fi o acţiune în justiţie.
Primarul spune că nu a ştiut despre ameninţarea amenzii şi că Ministerul Mediului nu a putut face nici dovada comunicării cu Comisia Europeană. Potrivit lui Bolojan, există doar o adresă din 12 martie 2014, emisă de Ministerul Mediului către Administraţia Fondului de Mediu, în care se face referire la problema de la Oradea. „Ministerul trebuie să raporteze până la 1 iunie către Comisia Europeană ce s-a făcut pe partea de mediu în cursul anului 2013. Sper să se ia o decizie corectă, în avantajul Oradiei şi a României, e adevărat, cu această observaţie. Data viitoare, nu mai există nicio scuză pentru întârziere”, promite edilul-şef.
Bolojan afirmă că ulterior neconformării CET la termenul limită, în mai 2013 a avut loc un schimb de emailuri între Electrocentrale şi Ministerul Mediului, „după care nu s-a mai întâmplat nimic”. „Apoi, în august, Ministerul Mediului a chemat Electrocentrale la Bucureşti şi i-a muştruluit. Le-a spus să nu se mai întâmple. Primăria Oradea nu a fost înştiinţată. În 12 martie 2014, Ministerul Mediului a comunicat că Administraţia Fondului de Mediu va emite o amendă către Electrocentrale, deoarece nu s-a conformat cu 24 de ore”, relatează Ilie Bolojan, care transmite că oricum amenda nu va putea fi plătită, chiar dacă va fi emisă. Doar va duce la falimentul sigur al fostui operator de termoficare. Mai ales că acesta nu are foarte multe active care să poată fi executate. „Dacă vor fi mai catolici decât papa şi amenda se va aplica către Electrocentrale, aceasta se va adăuga celorlalte datorii, ceea ce va duce la falimentul societăţii. Însă nu va afecta furnizarea căldurii în Oradea. Oricum, această amendă nu va putea fi plătită de către Electrocentrale. Reţelele sunt ale oraşului, nu ale Electrocentrale. Nu are cu ce să execute societatea, două – trei maşini, acolo. Nu afectează termoficarea, dar nu îmi doresc, ca primar, o astfel de chestiune”, a avut de spus edilul-şef al Oradiei.
Foamea de bani
Ilie Bolojan a explicat vineri de ce Electrocentrale Oradea nu a respectat termenul impus de Comisia Europeană pentru răscumpărarea certificatelor verzi pe care le vânduse în decembrie 2012, ca să cumpere păcură. „Datorită lipsei de lichidităţi, au fost achiziţionate pe ultima sută de metri.
Există o răspundere a celor de la Electrocentrale pentru acest time-out, dar nici situaţia financiară nu le putea permite să le achiziţioneze şi apoi să stea cu ele în cont. Un aspect deloc de neglijat: le-au răscumpărat la jumătate de preţ, deoarece le vânduseră, să zicem, cu 2 lei şi le-ai cumpărat apoi cu 1 leu”, declară acum Bolojan. Chestionat de ce nu i-a tras la răspundere pe cei din conducerea Electrocentrale, Ilie Bolojan a răspuns că, „îl putem întreba pe Dragoş Gligor, dar ştiţi cum se spune, despre morţi, numai de bine”. Primarul s-a exprimat aşa plastic, vrând să transmită că oricum Dragoş nu mai este acum director. Totuşi, Dragoş Gligor a fost un director care a acţionat la CET în subordonarea lui Ilie Bolojan, din 2008 încoace. Inclusiv în problema certificatelor verzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!