În conferința de presă care a avut loc joi, Ilie Bolojan a vorbit despre proiectul la care CJ lucrează în prezent, și anume drumul de legătură dintre Inelul Metropolitan și Centura Oradea.
DJ între Cihei și Apateu
Noul Drum Județean va face legătura între Cihei și Apateu, are o lungime de 5,8 kilometri, iar valoarea studiului de fezabilitate este de 59 de milioane de lei, inclusiv TVA. Conform înțelegerii dintre CJ Bihor și Primăria Oradea, proiectul va fi derulat prin Asociația de Dezvoltare pentru infrastructura Metropolitană.
De asemenea, atribuțiile vor fi împărțite între cele două instituții: de exproprierile din municipiu se va ocupa consiliul municipal Oradea, iar exproprierile din Sânmartin și Nojorid vor fi realizate de către CJ Bihor. Cotele de contribuție financiară pentru acest proiect au fost împărțite astfel: Primăria Oradea va suporta contravaloarea investiției pe teritoriul administrativ al municipiului și jumătate din valoarea investiției derulată pe teritoriul celor două comune (66%), iar CJ va suporta jumătatea rămasă pe teritoriul comunelor Sânmartin și Nojorid (33%).
„Vom demara procedura de licitație până la jumătatea lunii august, după aprobarea în ședințele CL. Ne propunem ca în această toamnă sa avem un câștigător și după realizarea proiectului tehnic, să începem lucrările în primăvara anului viitor. În acest fel, în primăvara anului 2026, acest drum va fi funcțional și va face o conexiune nouă între Inelul Metropolitan și Centura Oradea“, a declarat Ilie Bolojan.
Episcopia cu patru benzi
Un alt proiect important se referă la lărgirea la patru benzi a DN19 din Episcopia Bihor, până la girația care se construiește la intrarea în Biharia. Potrivit șefului CJ Bihor, firma Asfamixt se va ocupa de aceste lucrări, iar valoarea totală a proiectului este de 30,7 milioane lei, plus TVA.
„Cel mai târziu, în primăvară vom începe aceste lucrări, urmând ca până în toamnă această lărgire să fie operațională“, adaugă Bolojan.
Drum de legătură între Beiuș și Stâna de Vale
Conform președintelui CJ Bihor, tot în perioada următoare va începe cea de-a treia etapă a Centurii Beiuș. Drumul va avea o lungime de aproximativ 1,5 kilometri și va avea un profil de Drum Național.
„Dorim să mai facem o legătură care să închidă acest inel și anume să legăm acest capăt al Centurii cu Drumul Județean care leagă Beiușul de Stâna de Vale – drumul care coboară de la Budureasa, pe lângă satul Mizieș din comuna Drăgănești. Săptămâna viitoare vom semna contractul de proiectare, urmând ca la finalul anului să aprobăm indicatorii tehnico-economici ai acestui nou tronson și, de asemenea, să aprobăm hotărârea de expropriere a terenurilor, iar anul viitor, în vară, să începem lucrările. În maxim un an de zile acest tronson poate fi finalizat“, adaugă președintele CJ Bihor.
Patru pasaje rutiere și patru pietonale
De asemenea, Ilie Bolojan a vorbit și despre pasajele care vor fi construite la intrarea în municipiu, în perioada următoare. Astfel, cel târziu în primăvara anului viitor vor începe și lucrările. Pentru cele două pasaje rutiere de pe Calea Aradului, pe lângă pasajele propriu-zise, vor avea fiecare câte un pasaj pietonal subteran, ceea ce va permite legătura dintre Oradea cu zona comercială (zona Era). Odată construite, pietonii și bicicliștii vor putea avea acces în zona comercială din oraș fără să se mai aventureze peste Centura Oradea, așa cum se întâmplă în prezent.
„Toate aceste lucrări vor avea un impact mare în circulația județului Bihor însă, începerea acestora în următoarea perioadă vor genera un deranj în trafic“, a încheiat Ilie Bolojan.
Trimite articolul
XParole, parole. Bolojan-Sarcofag visează cu ochii deschiși. Va avea o singura realizare. Noi betoane în cooperare cu firma de partid Selina.
Mult prost si scump de asta e in stare Iliuta cap de cauciuc
-
Oare de ce e asa catranit în poză? Parcă vrea sa sara la carotida
-
Bine ca tot la coada suntem, salarii, judet de batrani, tinerii pleaca
Prea multa propaganda si prostie sub mine.
Masini! Cat mai multe masini! Ca nu e destul de cald.
Asfamixt, va face un mare rahat, și nu se va încadra în timp. Ar trebui să înceapă de pe acum să poată finaliza toamna anului viitor.
Super, mai trebuie o centura la marghita, tileagd, Salonta , Valea lui Mihai, stei și tinca si cu astea gata 🙂 a si un drum expres spre Satu Mare dacă o sa se concretizeze faza cu mai puține județe
-
Si o centura / inel maaaaaaaaaaaaaaare in jurul intregului judet, sa-l ocoloeasca toti. Apoi o sa-l votam pres, pardon! presedinte, si o sa faca un inel si mai maaaaaaaaaaaaaaare in jurul tarii. Si un pasaj subteran sub mare, cel mai lun cel mai dezvoltat, pana la istambul. Ca altceva oricum nu prea stie sa faca.
Penibil președinte de CJ Bihor. Se bagă-n seamă pe câteva proiecte care să corecteze, cât de cât, tâmpeniile, inutilitățile și prăduielile făcute până acum.
-
Penibil ești tu, care comentezi doar sa te afli în treaba! Tu ce ai realizat pentru acest județ și oraș? Bănuiesc ca oricum nimic, asa ca scuteste-ma de mizeriile tale de frustrat de 2 lei!
-
Dar tu ce ai realizat pentru judet? Ce te bagi sclavule
-
Va rog frumos nu-l mai criticati pe dl. Bolojan, atat timp cat toti, in mare majoritate i-ati dat girul, asa ca mucles. Poate nici eu nu-s de acord cu tot ceea ce intreprinde insa, judetul si orasul Oradea arata foarte bine in comparatie cu multe orase de traditie, sunt vecine cu occidentul.
-
Mucles vouă ca sprâncenatul a câștigat iar cu asistați sociali și pocaiti lui adică majoritatea din Bihor ia uitați-vă împrejur doar păcăliți,și pokahontas moréi.!!!!io nu lam votat niciodată nu merita sprâncenatul.
-
Mucles?
NICIODATA.
Mucles era in comunism.
Acum nimeni si nimic nu are dreptul sa le zica altora sa taca. Sa-ti intre foarte bine in cap chestia asta. Ca esti adulator al iliotului e treaba ta, dar nu toti suferim de boala asta.
Cand faceti legatura cu autostrada A3 delanga Biharia,dinspre Cluj,din zona Osorhei,pt.ca in prezent suntem nevoiti sa traversam centrul orasului pt
.a ajunge la autostrada?