Concursul, aflat la a treia ediție, este găzduit de site-ul PressOne.
În dreptul lui Ilie Bolojan, redacția a făcut următoarea descriere:
„Când a câștigat primul mandat la primăria Oradiei, Ilie Bolojan era un tip încăpățânat și ciudat.
I-a speriat pe funcționarii primăriei cu ideile lui fixe: de pildă, că aparatul administrativ trebuie redus. Mai pe românește, cine nu muncește pleacă.
A fost, probabil, prima restructurare de personal dintr-o instituție publică din România făcută pe criterii de performanță și eficiență.
Zece ani mai târziu, Oradea e un oraș în care mulţi clujeni visează să se mute. Și asta pentru că bucureștenii n-au aflat încă detalii 🙂 .
Ilie Bolojan e la al treilea mandat de primar. Conduce, de 10 ani, un oraș care s-a dezvoltat cu precădere atrăgând fonduri europene. Ani la rând, Oradea a avut bugetul mai mare decât Cluj-Napoca − și banii au fost investiți în spitale, în infrastructură și în urbanism.
Când dați de vreun drum construit atât de bine și de repede încât s-a viralizat, să știți că e de la Oradea.
Culmea, acolo Uniunea Europeană nu sabotează investițiile”.
Ceilalți nouă nominalizați sunt:
- omul de afaceri Daniel Dines
- asociaţia “Dăruiește Viață” – condusă de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu
- Simona Halep
- Cristina Neagu şi echipa naţională de handbal feminin
- cercetătorul în domeniul neuroștiințelor – Sergiu Pașca,
- alpinist, cicloturist și blogger – Radu Păltineanu
- Andrei Pleșu
- Tășuleasa Social
- mișcarea civică Vă Vedem din Sibiu
Nominalizările sunt prezentate pe site-ul PressOne, iar internauții pot vota aici până duminică, 13 ianuarie 2019, la ora 24.
Citiți principiile noastre de moderare aici!