Pentru realizarea viitoarei arene sportive au fost analizate doua locații: actualul teren de sport de la Universitatea Oradea și ieșirea din Oradea spre Băile Felix (în spatele noii benzinării Socar).
Ilie Bolojan a precizat că această zonă a fost aleasă datorită spațiului mult mai mare și a zonei care permite accesul din mai multe direcții. Totodată, s-a luat în considerare și faptul că tramvaiele circulă până în capăt Nufărul, iar în perioada următoare vor fi introduse curse de transport în comun pe Centură, pentru firmele care se dezvoltă în zonă.
„Până la finalul acestui an vom derula câteva proceduri în zona respectivă. Vom realiza studiul de fezabilitate cu firma clujeană Dico&Țigănaș, care a realizat proiectele stadioanelor Cluj Arena și Ion Oblemenco (Craiova)”, precizează primarul.
Până în primăvara anului 2020 urmează să fie realizat un plan de urbanism și studiul de fezabilitate.
Referitor la finanțarea proiectului, Bolojan spune că sunt analizate mai multe variante de parteneriate locale cu fonduri europene sau cu Compania Națională de Investiții (după modelul Sălii Polivalente).
Bolojan a mai precizat că noua arena sportivă ar urma să fie asemănătoare cu cea de la Târgu-Jiu, iar pentru startul lucrărilor a vehiculat anul 2021. Costul noului stadion urmează să fie stabilit în funcție de capacitate și de facilitățile acestuia (cu sau fără pistă de alergare), dar şi de soluţia propusă de arhitect. Poate varia, deci, de la 20 la 40 milioane euro. Bolojan mai spune că stadionul va fi dedicat fotbalului şi va avea tribune acoperite. „Orice oraş care se dezvoltă are nevoie de acest fel de facilităţi”, comentează el.
Dărâmă stadionul municipal și reface stadionul Tineretului
Așa cum a mai precizat pe parcursul acestui an, Ilie Bolojan a spus că actualul stadion municipal va fi dărâmat, însă doar după finalizarea noii arene sportive.
Tot în cadrul conferinței de miercuri, edilul a mai spus că va demara un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea stadionului Tineretului. Acest anunț vine în urma acordui de principiu pentru cedarea stadionului Tineretului de la Stat în administrarea Primăriei Oradea.
Ilie Bolojan vrea să dărâme stadionul Iuliu Bodola și să construiască unul nou
Trimite articolul
Xechipa ne mai trebuie
Pentru ce saracia stadion cand nu avem echipa :))? pentru cine? bani aruncati degeaba
Daca am avea echipa de fotbal atunci as intelege dar asa nici un sens
.. cine joaca pe el?,.. sau e doar asa pt noua campanie electorala
Ar fi bun un stadion nou dar fără pista , iar locația este chiar buna , fata de unde se găsește actualul stadion
Cam putin 20 000 de locuri
in sfarsit !!! intram si noi in randul oraselor civilizate…locatia ideala ar fi iesirea din Oradea spre Felix, langa universitate ar fi cam inghesuit pt parcari…
Tg.Jiu a ajuns „model de urmat” pentru Oradea… Pfff, unde am ajuns?!
Fără pistă si spre Băile Felix ar fi cel mai bine.
Si pe ruinele vechiului stadion va face Ghilea blocuri?
Daca se face stadion nou ar trebui sa se faca un stadion de cel putin 40 000 de locuri nu de 15 mii,
Pentru un oras unde nu exista nici o echipa de fotbal la nivel inalt un stadion cu 20,000 de locuri ?
Si darima Stadionul “Iuliu Bodola” ?
Distruge istoria orasului, distruge Oradea taranul asta imputit, smecher free-mason, pentru ce?
Toti oradeni care au sustinut si sustin criminalul Bolojan sa va fie de rusine!!!!
S-a mentionat undeva ca e doar stadion de fotbal? Nu din cate stiu eu. Asa ca lasati voi pista de alergat in pace ca mai sunt si alte sporturi in afara fotbalului. Oricum suntem destul de praf la nivel national la sportul rege .
Eu sincer laud faptul ca nu trantesc un stadion ca si Arena Natioala, ca aia doar arena nationala nu e, se poate juca doar fotbal, respectiv concerte.
Si hai sa nu bagam bani din bugetul local in echipe de fotbal ca n-au niciun rost (vezi Voluntari, Clinceni si dracu mai stie ce sate de pe langa bucale cu echipele lor de fotbal cu tot).
o alta locatie ar fi in Iosia peste calea ferata, langa Cris,
sa se faca si pistele de alergare, poate asa se dezvolta si atletismul in oras
Faceti aeroportul si dati drumul la zboruri.
Pe urma vor venii altii sa faca de toate, din banii lor nu a primariei.
Eeee….
va fi grozav, il va face spre Felix si va avea 20 de locuri de parcare cu plata si o statie de autobuz de 2×10 metri. suficient pentru minimul pe economie, nu? a, si va fi un contract cu executie 24 de luni, intins pe 10 ani, ca doar constructorul are si alte proiecte importante la alti clienti mari, si aduce muncitorii aici doar cand are chef.
Bolojan seamana tot mai mult cu Ceausescu. pe langa demolari si “sistematizari” ii plac “minimele”. cam ca in povestea cu nea Nicu si lipsa oglinzii retrovizoare de pe dreapta la Dacia 1300 (pe motiv ca muncitorilor le ajunge una pe stanga).
eu vreau sa se darame primaria si sa se faca acolo stadionul !
Dacă se demarează un astfel de proiect ar trebui să ai în vedere că acest stadion trebuie amplasat într-o zonă unde în viitor să se construiască un hotel apoi aproape de aeroport….etc
Ca Stadionul Viitorul din Scornicești-Olt? Ridicol! Grandomani de la Bolo!
Investeste in principal in fotbal adica in echipa si in jucatori, idiotule Ilie Tete d oeuf ( cap de ou in franceza ).
Rar s-a vazut primar mai ticalos ca gunoiul asta care sa nu sprijine fotbalul.
Face sala de sport noua desi sportul e la pamint.
Distruge un stadion construit pe cel mai bun teren din oras ca sa construiasca altul nou la dracu-n praznic unde vor avea echipa paianjenii, gindacii si sobolanii , adica fratii lui de Penelabareala.
Lovi-te-ar bomba bai Ilie Tete d oeuf ( cap de ou in franceza )
cu 15000 locuri e un kkt, nu se vor putea tine meciuri ale nationalei, sau meciuri europene in viitor, daca va fi cazul. Va fi un lucru facut cu fundul, cum sunt multe in orasul asta, fara nici un calcul sau un studiu profesionist.
Sa-i spuna cineva lui Birta si Bolojan ca pe astfel de stadioane se joaca fotbal. Nu de alta, dar sa nu ne trezim ca in loc de porti avem doua panouri de baschet !!!
E o ambiţie. Psd face polivalenta. Trebuie şi Pnl.
Multă muie sănătoasă la psd!
Voi tot il criticați pe Bolo.
Dar voi ce ați făcut de 30 de ani cu România???
Ați jefuit…
Dacă psd nu e desființat, e clar ca e susținut de Rusia
sper sa fie doar un anunt de campanie!!!
teoretic, un stadion nou e un lucru bun. DAAAAR:
sa nu uitam ca si la Cluuuuuj, stadionul mananca anual din bugetul orasului cateva milioane de euro (fiindca stadionul sta nefolosit prea mult timp, cele cateva meciuri la care nu vine nici naiba ale U Cluj… rar compensata pguba de UNTOLD…)
pt. noi, megalomania ne va costa mult, nu avem nici echipa, diliul sef nu ajuta fotbalul ( cu ce umpli stadionul, cu CEEEE?)
in rest, ramane cum am stabilit, orasul e impovarat de taxe tot mai mari, sufocat, plin de praf, nu e descongestionat, ba dimpotriva, lucrarile de constructii merg greu, se construieste la heirup, incet…toti banii merg la constructori, nimic imbunatatiri in curatenia orasului, ne-au napadit insectele … in afara de centru, cartierele vechi nu mai conteaza!
am un copil la scoala, clasele sunt inghesuite fiindca nu se mai construiesc scoli doar se inchid. vai de noi!
Sa nu-l lasati… Va betona toata iarba verde…! 🙂 🙂 🙂
Citesc comentariile voastre și îmi dau seama cât de proști sunteți. Nu avem echipă? CAO ce îi? Aveți habar ce înseamnă această echipă?
Bolo face stadion ca sa nu zică lumea că îngroapă fotbalul … dupa ce l-a îngropat deja. El are nevoie doar de parcarea unui stadion ca sa poata tine acolo zilele culturii maghiare, zilele culturii slovacă, zilele culturii evreiești si zilele cult … scuze, d-ale porcului.
Văd uni care comentează a prostu pe aicea , un nou stadion ar fi chiar bun pentru Oradea și pentru judetul Bihor ., Iar locația ii eu zic ca ii buna , și pentru locuri de parcare , pentru ca un stadion are nevoie și de Locuri de parcare ., Dar ce ar trebui sa se ia in calcul sa aibă minimum 25-30 mii de locuri , 15 mii ar fi puțin , . Iar pentru cei care care comentează ca nu este echipa in Bihor de fotbal ., Având stadion NOU poate veni și echipa Naționala sa joace pe acel stadion … Iar cei care zic ca dărâma vechiul stadion , ca Istoria ca nu știu ce… Iii un stadion Urat , Prost Amplasat , locuri de parcare nu sunt dacă ar fi un meci de fotbal unde ai putea sa îți parchezi mașina la Marele STADION Iuliu Bodola .,, Pentru cei care îl tot înjură pe Bolojan , sugeti o Bomboana de la VEORICA sa va treacă ca unde au condus ei nu sa făcut nimic in țara asta sau vreți sa fie ca in Teleorman și la noi
Ar trebui sa aibe 25.000 minim la un oraș mare ca Oradea si in plina dezvoltare…Si locația parca tot mai faina ar fi undeva in oras….
vrajeala!motiv pt. a mari taxele si impozitele locale din nou!
trebuie voturi !
Doar asta ne lipseste !!! Scolile sant renovate si dotate, cu aviz de la ISU, la fel si gradinitele, si gresele. Despre spitale nici nu vorbim, toate sant la standarde Europene dotate cu ultima technologie… Cladirile istorice sant renovate, canalizarea, apa si gazul este introdus si pe cea mai indepartata strada, si toate sant asfaltate… Hai domnule Bolojan, acusi ce facem, va licitati intre voi cu Mangalici pe banii oradenilor ??? El polivalenta, Matale stadion, el aeroport matale linii de tramvai noi… Iar pentru impatimitii microbismului, domnilor , echipele de renume sa intretin singure din venituri proprii !!! BANII PUBLICI NU SANT DESTINATI PENTRU INTRETINEREA UNUI CLUB SAU CUMPARAREA DE JUCATORI !!!
FARA PISTA!!!! Pista sa fie in afara stadionului!!! Este urat sa te duci la meci si sa stai la 50 de metri de gazon, nu-ti mai vine sa te duci la meci. Cine a fost pe Cluj Arena stue … Deci: OBLIGATORIU FARA PISTA!!!
“Bolojan mai spune că stadionul va fi dedicat fotbalului şi va avea tribune acoperite. ” Cam ingusta gandirea… De ce sa nu fie folosit si pentru alte discipline sportive (atletism, etc)?
Fara pista, si 15-20k ii prea mic, un 30k ar fi ok
Dacă tot vreau sa facă stadion pentru Bihor și pentru Orădeni sa ii întrebe cum sa fie cu Pistă sau fără Pistă , . Dar după părerea mea cu Pistă toate stadioanele cu pista sunt urate ., Iar dacă tot renovează Stadionul Tineretului sa facă acolo câte Piste vor
Oradea nu are termoficare performantă, nu are parcări, nu are clădirile termoizolate, nu are transport în comun performant, dar construim o nouă sală polivalentă (orașul are o singură echipă de primă divizie și o sală funcțională) un nou stadion (nu există nici o echipă în primele două divizi), Stimați consilieri: chiar asta ne lipsește? Chiar megalomania necontrolată a unui om este ce trebuie să definească acest oraș? E trist, foarte, foarte trist.
decat sa fac un rahat,mai bine sa nu faca nimic.stadion de 30-40000 de locuri cu pista de atletism.cu cat este mai dotat cu atat se poate autofinanta.pe langa meciurile de fotbal chiar si al nationalei sau ale altor echipe care ar putea juca meciuri din cupele europene,s-ar putea organiza si concursuri nationale sau internationale de atletism.spectatori ar veni si din alte zone pentru evenimente importante.oare bolojan citeste aceste mesaje?personal nu cred.noi ltram aici “geaba
Stadionul din Targu Jiu mi se pare destul de frumos, dar dupa calculele mele are doar 12500 de locuri. Sper ca nu vor indrazni basistii sa construiasca stadion nou in Oradea fara pista de atletism si fara minim de 20.000 de locuri, ca comit crima. Abordarea corecta mi s-ar parea sa se evalueze variante intre 20 si 25 de mii.
Vad ca prea multi retarzi ciumati rosu sar la beregata lui Bolo ca sa-l gatuie tocmai acum cand incearca sa livreze o dorinta a oradenilor si bihorenilor ce se lasa de demult asteptata, de parca e mai bine sa fii filociumist rosu decat filooradean. Si sunt trist-convins ca cei mai multi sunt sunt chiar indigeni de factura dintr-aceea mai abjecta, iar asta arata ce caracter infect si nevertebrat aveti unii dintre voi, spiritul patriotic comunitar va lipseste cu desavarsire, mai bine sa fiti niste slugoi de partid patetici si pestilentiali, fara scrupule decat sa va sustineti orasul !
Va fi foarte bun pentru evanghelizari in masa, pentru fratii de peste drum. Oricum sunt votantii in masa ai ctitorului., unicului, luceafarului genialului.
Voi ăștia care comentați ca vreți Stadion cu pistă , voi ați la vreun meci de fotbal sa vedeți cum se vede pe un stadion cu Pista meciul mai ales din Peluză ca distanța este mai mare fata de Tribune .. Iar revenind la Pistă tot strigați ca vreți Pistă de parca toți sunteți mari Atleți ., Eu cred ca sunt mai mulți fani Pro fotbal in Bihor decât atletism ., așa ca Stadion fără Pistă și minim 20 mii de locuri ., fără atâta nici sa nu înceapă sa îl facă dacă nu sa ne lase in pace sa nu de arunce praf in ochi cu stadion Nou ., iar maxim sa fie 30 de mii atuncea ai putea sa zici ca ii un stadion decent pentru Oradeni și județul Bihor ., Iar cei care tot comentați aiurea vedeți ca va așteaptă VEORICA sa va de ceva…
Brrr… Va tremura mânuța… s-a întors Codruța…
Nu e asa important daca are sau nu pista.
ESENTIAL este sa fie prevazut cu chioscuri pentru seminte. Ca sa poata suporterii sa asiste in mod “civilizat” la meci.
Echipă avem, stadion ne mai trebuie ! Poate că va fi gata înaintea Sălii Polivalente de la Ocika. Dar să avem speranţă: dacă după ce aeroportul e gata, au dispărut cursele, poate că la stadion va fi invers: va apărea o mare echipă când stadionul încă nici nu va fi terminat ! Nici io nu cred ce spun. 🙂
Pãlãrie într-un picior tichia de senator, consiliul local tractor.
Da! E foarte bine că se dorește construcția unui nou stadion …, dar pentru ce echipă? Locația lasă de dorit, la fel ca și noua sală a sporturilor … Oare nu era mai bine dacă acestea două erau în apropiere una de alta? Încet-încet puteau deveni un complex sportiv cum, poate, puține sunt în țară … Mai urmează, probabil, și alte obiective sportive care vor fi construite în diferite zone ale orașului sau chiar a zonei metropolitane…
P.S.
Nu-i așa că acest comentariu nu va fi citit de primar?
Sunt bunã sã construiesc pe oameni sã -i fericesc.
Da ce faci cu dealul ,,Ciuperca Bolojane sau uiti de lucrarile de doi bani sau crezi ca noi uitam ???!
se stie cine dintre dezvoltatorii imobliari va beneficia de teren?cate blocuri se cor constri?ca parcarile sigur vor fi minuscule..sa te tii apoi trafic pe Olimpiadei si stazile adiacente stadionului..urmeaza pasaz subteran sub Olimpiadei,daramarea Sirului Canonicilor si a fostului muzeu Baroc….ca e loc ideal pentru sefi
Primaria cand o darama?face alta la Birtin….
Stadion ne trebuie??? când avem străzi neasfaltate , fără apa și canalizare!!Locuiesc între Oradea și Sanmartin pe strada Nufarului , strada ce aparține de Primăria Oradea ;strada nu are apa, canalizare; curentul l-am tras pe banii nostrii dar plătim impozite și taxe de 3 ori mai mari fata de Sanmartin ; De la Sensul giratoriu ANL spre Sanmartin , Străzile aparțin de Primaria Sanmartin au început asfaltările străzilor, noi plătim taxe de 3 ori mai mari fata de vecinii noștri care aparțin de Sanmartin și au condiții decente :asfalt, apa, canalizare!Mai așteaptă voturi!!