Aceasta după ce concursul de proiecte pentru realizarea statuii lui IC Brătianu a fost un eşec, iar iniţiatorii proiectului au fost „lasaţi pe margine”. Asociaţia Pro România Europeană, din care fac parte reputaţi intelectuali ai Bihorului, condusă de profesor universitar dr Ion Zaina, are ca obiect „unirea iniţiativelor şi acţiunilor menite să determine promovarea culturii şi a intereselor fundamentale ale poporului român, identitatea naţională în contextul paneuropean, respectul valorilor societăţii democratice, progresul şi modernizarea României”. În acest context, Asociaţia a demarat acţiunea de realizarea a statuii marelui om de stat I.C. Brătianu. Faptul este consemnat şi de presa locală, iar termenul de finalizare era în 2015. În plus, membrii Asociaţiei se angajau că vor susţine cu sprijinul mediului de afaceri local realizarea statuii. Cu aprobarea Instituţiei Arhitectului Şef, locul amplasării statuii a fost stabilit şi chiar sfinţit. Conducerea Asociaţiei Pro România Europeană spune însă că a constatat cu surprindere că în momentul în care proiectul a fost supus aprobării CL Oradea, tocmai iniţiatorii acestuia au fost excluşi de la discuţii şi din derularea acţiunii. Universitarul Ion Zaina spune că Asociaţia Pro România Europeană e gata să se implice, din nou, în selecţia de proiecte, în consultanţă, ori în alte acţiuni menite să asigure succesul proiectului. Aceasta la doar un semn al Primăriei Oradea.
Îl revendică pe I. C. Brătianu
Reactualizat la:
Membrii Asociaţiei Pro România Europeană vor să redeschidă canal de comunicare cu Primăria.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!