Desigur, contrele între primar şi prefect se trag de la repetatele acţiuni în contencios administrativ introduse de Prefectură împotriva Primăriei. Trimiterea în Justiţie a taxei pe patromoniu şi a Regulamentului aferent a pus gaz pe foc. Bolojan îl atacă pe Ghilea pe blogul său, considerând că acesta din urmă nu face altceva decât să-l blocheze, în loc să întreprindă, la rândul său, ceva util pentru orădeni. Bolojan consideră că Ghilea acţionează dintr-un calcul electoral, acuzându-l chiar de abuz.
„Doar dacă prin voinţă proprie prefectul ar fi desfiinţat hotărârile Consiliului Local se putea vorbi de un abuz, nicidecum în virtutea faptului că şi-a exercitat o prerogativă legală, constituţională”, răspunde prefectul.
Îl provoacă
Cum primarul acuza Prefectura de rea-intenţie, pentru că nu i-ar fi sesizat din timp presupusele probleme de legalitate, prefectul a arătat că în 2009 instituţia pe care o conduce a trimis Primăriei o adresă, prin care-şi releva obiecţiile de ordin legislativ la măsurile edilitare. Ghilea: „Faptul că nu s-a ţinut cont ulterior de punctul nostru de vedere, când a fost modificată respectiva Hotărâre, nu este nici într-un caz vina mea sau a juriştilor din Prefectură”.
Finalmente, Ghilea îl acuză pe Bolojan că politizează „o chestiune care este pur tehnică”. În condiţiile în care Ilie Bolojan se plânge prefectul i-a zădărnicit eforturile pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Ghilea îl invită pe primar să vină în Consiliul Local Oradea cât de curând cu un nou proiect de Hotărâre ce vizează patrimoniul, care să respecte legea. Aceasta, „dacă tot are intenţii pozitive şi este cu adevărat interesat de problemele orădenilor sau de întreţinerea monumentelor de patrimoniu”.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!