Cu toate că recursul a fost argumentat temeinic,
judecătoarele au hotărât că acesta
este nefondat. Doseanu a amintit instanţei că
noile probe din acest caz sunt contestabile, deoarece
Parchetul şi organele de cercetare nu au
făcut dovada locului de prelevare a acestora.
„Menţiunile cu privire la probe au fost
generalizate, în condiţiile în care
ele ar fi fost necesar să fie prelevate,
înregistrate şi analizate individual”,
a spus Doseanu.
Expertize şi probe
discutabile
Este vorba probe ADN, care s-a dovedit
corespunzător cu cel al lui Oros, dar, conform
spuselor lui Doseanu, acestea puteau fi prelevate din
zona locului din dreapta şoferului, unde Iepu a
stat cu o seară înainte de crimă, fapt
înregistrat la dosar şi confirmat de martori
şi documente ale firmei Start, nu din alte
părţi ale autoturismului cum susţin
anchetatorii. S-a mai adus ca argument şi faptul
că, deşi asupra noilor probe se cerea
efectuarea unei expertize criminalistice, aceasta s-a
concretizat într-o simplă constatare
tehnico-ştiinţifică. Prin urmare,
apărarea a făcut o cerere de
contraexpertiză, alegând pentru aceasta
Institutul Naţional de Medicină Legală
Mina Minovici din Bucureşti. Familia şi
prietenii lui Dorin îl susţin în
continuare, acest fapt fiind o vizibilă
încurajare pentru el.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!