“În incendiu a ars un buldoexcavator și un microbuz care s-au făcut scrum, precum și multe alte obiecte mecanice și tot ce s-a aflat în hala respectivă. A ars tot ce a intrat în contact cu focul, inclusiv obiecte metalice s-au topit iar cele mai multe au fost distruse în totalitate”, descriu fețele bisericești tabloul din «gospodăria unei familii de oameni credincioși, pe care ii cunoaștem și care au o legătură specială cu Mănăstirea Izbuc…Singurul obiect rămas întreg, a fost o icoană a Maicii Domnului, litografie (hârtie) iar rama din plastic. Cu toții dăm Slavă lui Dumnezeu pentru această minune și o cinstim și o fericim pe Maica Domnului așa cum a fost ea cinstită în Biserică de la început și așa v-a fi până la sfârșitul veacurilor».
[eadvert]
Acum călugării și preoții de la Izbuc se roagă pentru această familie greu încercată, “ca Dumnezeu să îi mângâie și să le întărească credința, iar Maica Domnului să se roage la Fiul ei pentru noi toți “.
Incendiu de amploare la o gospodărie din Borod: Un microbuz și un buldoexcavator s-au făcut scrum
Trimite articolul
XPi zdai seama acum dupa acest miracol extraordinar,suntem pasibili de a ajunge in topul cautatorilor de locuri miraculoase de pupat!Bolo repede fuga la televiziuni,reclama:”bihorul judetul cu cea mai miraculoasa bucata de plastic buna pentru pupat”
-
Icoana? unii asteapta mantuirea de la niste idolii….
păi, e o minune. yaaaay!
Nu dă Dumnezeu o minune să îi învețe pe călugări să scrie „va” fără să pună liniuță între litere?
-
“așa v-a fi”, lol
Eu zic ca trebuie testata stiitific teoria, sa vedem daca punem un pic de benzina pe icoana si ii dam foc, oare arde sau nu? Daca nu, e clar o minune.
Hm, cred ca trebuia sa scriu a-rde, ca sa fiu in ton cu postarea si nivelul.-
Ca bine zici! 🤣
-
Minciuni popeşti menite a chema fraierii să doneze bani escrocilor de popi.
Toata-i scorojita de cat de minune e :)))
Apucati-va toti sa va dati foc la case, cine stie ce minuni mai ies la iveala…
-
Doamne fereste! S-ar putea sa existe smintiti sa va creada