Ca urmare a verificărilor efectuate pe raza judeţului Bihor la operatorii economici care desfăşoară activităţi de extracţia pietrişului şi nisipului, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au identificat un perimetru de exploatare în municipiul Oradea – Episcopia, în care societatea efectua lucrări de amenajare a unui iaz piscicol prin utilizarea ca material de umplutură a diferitelor categorii de deşeuri. Astfel, din verificările efectuate în teren, comisarii Gărzii de Mediu Bihor au identificat câteva zeci de camioane de diferite categorii de deşeuri: mase plastice (ţevi de plastic, folii), anvelope uzate, deşeuri din construcţii amestecate cu deşeuri reciclabile, deşeuri de polistiren; îngropate în pământ şi utilizate ca material de umplutură.
[eadvert]
Societatea comercială a fost amendă cu 70.000 lei pentru îngroparea acestor deşeuri.
„Din păcate nu este singurul caz de acest fel constatat în județul Bihor, în cazul mai multor balastiere care au ca destinație finală amenajarea de iazuri piscicole, s-a constatat în cursul anilor anteriori că au fost folosite pentru abadonarea și îngroparea diverselor tipuri de deșeuri”, ne-au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor.
Noi prevederi
Comisarii de mediu bihoreni atrag atenția persoanelor fizice şi juridice asupra modificărilor apărute recent în Ordonanţa de Urgenţă 92/2021art. 20. Astfel, conform noilor prevederi este interzisă abandonarea, aruncarea, precum şi ascunderea deşeurilor. Eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop sunt interzise. Se interzice incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect. Îngroparea deşeurilor de orice fel este interzisă.
Încălcarea acestor prevederi, se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.
Trimite articolul
XMi se pare o amenda relativ mica pentru capacitatea financiara a acestor companii. Daca chiar se doreste interzicerea amenda ar fi marita si ar fi mentionat in lege si posibilitatea de a face inchisoare. In rest, povesti cu stric interzis raman doar pe hartie.