La iniţiativa învăţătoarei Viorica Bondar, de la Şcoala cu clasele I-VIII ,,Dacia’’ din Oradea, a luat naştere proiectul educaţional naţional „Mâini dibace”. Proiectul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 şi Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea.
Prima etapă a proiectului s-a încheiat săptămâna trecută, cu vernisajul expoziţiei de desene „Culorile toamnei”. Expoziţia a cuprins peste 500 de lucrări, provenite din 75 de şcoli participante, din 31 de judeţe ale ţării şi a fost organizată la ambele şcoli implicate în proiect.
Iarna
Tot săptămâna trecută a debutat a doua etapă a acestui proiect, intitulată „Bucuriile iernii”. Această etapă a proiectului se va desfăşura până în data de 15 ianuarie 2010, timp în care elevii implicaţi vor confecţiona podoabe de Crăciun.
„La început de activitate elevilor le-au fost reactualizate cunoştinţele despre anotimpul iarna, despre sărbătorile de iarnă, apoi elevii au recitat poezii şi au colindat. Ulterior, elevii au fost împărţiţi pe ateliere de lucru, unde au confecţionat ornamente pentru Bradul de Crăciun, picturi pe tematica Moş Crăciun şi au realizat felicitări pentru sărbătorile de iarnă. Cele mai frumoase lucrări realizate de elevi vor fi expuse în clasă şi la Palatul Copiilor din Oradea”, a declarat profesoara Viorica Bondar.
Proiectul este coordonat de Viorica Bondar (CSEI Nr. 2), Gabriela Negruţ (Şcoala Dacia), în colaborare cu Simona Cobe, Ana Cuc, Maria Floruţ, Lucia Leţ, Ana Marc, Ana Pantea şi Viorica Potra.
„Scopul acestui proiect este relaţionarea elevilor cu cerinţe educative speciale (CES) cu elevii din învăţământul public, stimularea activităţii în grup, exersarea motricităţii fine în vederea pregătirii elevilor pentru muncă şi viaţă”, a declarat învăţătoarea Gabriela Negruţ, de la Şcoala Dacia.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!