Acestea sunt perspectivele din care universitarul Olimpia Urdea de la Facultatea de Arte Vizuale a vorbit despre ie în contextul Zilei Universală a Iei, care se sărbătoreşte pe 24 iunie. Ia l-a inspirat pe Henri Matisse, a fost adusă pe podiumul modei internaționale de Yves Saint-Laurent, a făcut istorie cu Regina Maria, a fost asimilată Cântării României în perioada comunistă și a fost adaptată de generația hippie. În prezent, ia nu e nici în patrimoniul UNESCO, nu are o zi națională în România, dar are perspectiva unui institut dedicat, prin inițiativa La Blouse Roumaine.
Ia românească a intrat în modă în perioada interbelică, atunci când Regina Maria a României s-a lăsat fotografiată și filmată în bluza tradițională românească și astfel a rămas în conștiința boemei Europe a acelor vremuri. Ia a atins celebritatea în lumea artei în lucrarea „La Blouse Roumaine” a lui Henri Matisse, dar și în „Le Reve (Visul)” — pictură ce ilustrează o femeie în ie dormind, ce are ca mesaj reveria unei lumi a păcii, într-un context istoric conflictual.
„Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru”, spunea Mircea Malița, în volumul România – Din tezaurul portului popular tradițional. De la aceste considerente a pornit artistul fotograf Adela Rusu în organizarea expoziţiei inedite de fotografie cu costume tradiţionale „Frumuseţe, tradiţie, poveste”. La reuşita evenimentului a contribuit minunata colecţie „Mystic Folk” a creatoarei Iulia Filip Schreier şi încântătoarea Oana Lianu cu naiul ei fermecat! Cele care au inspirat-o pe artistă au fost modelele care s-au implicat în acest proiect: Alexandrina Chelu, Petra Boantă, Sorina şi Florin Ienciu, Roxana Grigoraş. „Mulţumesc gazdelor de la Era Park care au creat un eveniment de amploare, au dat strălucire evenimentului printr-o serie de activităţi, ne-au oferit culoare şi savoare prin «Plăcinta Sânzienelor» foarte bună şi gustoasă”, a spus Adela Rusu. Peste 500 de orădeni s-au bucurat de gustul şi aroma plăcintelor cu mere şi scorţişoară.
Acest eveniment a fost organizat şi susţinut financiar de Era Park.
Citiți principiile noastre de moderare aici!