În 9 luni poți învăța abilități digitale sau programare la un nivel care să te facă angajabil în roluri digitale, la tine în oraș.E oferta făcută de mentorii programului Generația Tech, dezvoltat cu ajutorul unei finanțări Google.org și cu sprijinul municipalității locale și a mediului civic din oraș.
Toamna trecută, 450 tineri din Oradea și Bihor au răspuns provocării Digital Nation de a-și cultiva abilitățile digitale și s-au înscris în prima serie a celui mai ambițios program de dezvoltare a competențelor digitale ale tinerilor din țară – Generația Tech.
„Ce a urmat a fost dincolo de un curs online obișnuit – la finalul programului o parte din tinerii participanți din Oradea au avut deja interviuri de angajare la companiile cu prezență locală Astor Mueller, Neobyte Solutions, OTL Oradea Transport Local, iar 13% au obținut deja joburi digitale și acces în programe de practică la nivel local”, e bilanțul prezentat de organizatori. Motivați de succesul primei generații a proiectului și de contextul actual al distanțării sociale, Digital Nation demarează acum înscrierile la seria a doua a programului Generația Tech la nivel național, în format 100% online, pe o durata de doar 4 luni. Înscrierile pentru noua ediție a programului Generația Tech sunt deschise până pe 14 august, pe site-ul digitalnation.roComunitatea a antrenat toți actorii sociali și economici din regiune pentru a crea mediul propice învățării ușoare a noilor skilluri. Digital Nation a început totodată punerea bazelor unui hub local de digitalizare, unde acești tineri să poată să-și continue rafinarea abilităților și unde viitorul talent să poată intra direct în legătură cu mediul antreprenorial din regiune. Spațiul viitorului hub a fost pus la dispoziție de către municipalitate și este în curs de amenajare.
La finalul programului, 71% dintre participanți declară că își doresc un job în IT, iar 30 dintre tinerii participanți din Oradea s-au înscris în programul de angajare al Digital Nation, care i-a pregătit pentru susținerea interviurilor și i-a prezentat antreprenorilor și companiile din oraș care erau în căutare de talente. Companiile cu prezență locală AstorMueller, Neobyte Solutions, OTL Oradea Transport Local, au intervievat tinerii din program pentru un job în domeniul IT, iar 13% dintre aceștia au obținut deja joburi digitale și programe de practică pe plan local.
Dincolo de competențele digitale dobândite, programul a fost totodată o șansă pentru tineri să se pregătească pentru mediile de lucru din ziua de astăzi, antrenându-și abilități de lucru în echipă și modul în care își organizează sarcinile și timpul. Absolvenții programului atribuie mare parte a succesului în dezvoltare atmosferei deschise și cooperante din comunitate, interacțiunilor cu colegii și implicării atente a mentorilor în cadrul programului.”Un program foarte bun, am reușit să îmi dezvolt abilitățile de coding, deși nu credeam. Mentorii au fost deschiși la întrebările noastre, ne-au îndrumat și am reușit sa învățăm ceea ce ne-am propus. Sper ca viitorii explorări sa simtă și ei gustul plăcut al atmosferei de prietenie, colegialitate și cel mai important munca în echipă.” – Marian, absolvent Generația Tech Oradea
”A fost o experiență cu totul nouă pentru mine, programul având un mod de învățare total diferit. Mi-a plăcut foarte mult ideea de code learning, fiind cumva puși în situația de a ne descurca singuri pentru a învață lucruri noi, cu îndrumarea mentorilor, iar comunitatea mi s-a părut foarte faină”. – Raluca, absolventă Generația Tech Oradea.Pe parcursul a patru luni, particiapnții la proiect vor avea parte de 4 ore de pregătire p săptămână. Fiecare specializare costă 399 lei, iar cursurile încep din 17 august 2020. În paralel cu programele de specializare Generația Tech, Digital Nation mai organizează anul acesta specializări online în programare la nivel intermediar – avansat, prin programul Origins; programe accelerate pentru profesorii care vor să învețe instrumentele de predare online, în cadrul proiectului Profesor în Online; și platforma de soluții digitale IMM în Online care susține mediul antreprenorial românesc cu sfaturi și consiliere de la experți din piață.
Care sunt opțiunile?
-Digital Skills. Adresat celor care doresc să se pregătească pentru lucrul la birou sau la distanță, cu documente digitale – gestionare, facturare, folosirea instrumentelor digitale în cloud necesare administrării companiilor.
-Learn to Code 1. Deschis celor care doresc să ajungă programatori, nu au deloc experiență în domeniu dar vor să învețe să realizeze site-uri cu tehnologii de tipul HTML, CSS, Bootstrap sau WordPress.
-Learn to Code 2. Adresat celor care au cunoștințe de bază în programare dar încă nu au apucat să lucreze pe proiecte și doresc să își dezvolte competențe în HTML, CSS, PHP, WordPress, Javascript și MySQL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!