Potrivit asistentului social Ioan Radu, Fundaţia „Încrederea” oferă zahăr, ulei, macaroane, făină de grâu şi mălai, orez, haine noi de iarnă (căciuli, şosete, mănuşi şi fulare), aşternuturi de pat şi pături.
„Acţiunea vine în întâmpinarea nevoilor semenilor noştri din Oradea care se confruntă cu probleme financiare în această perioadă grea de iarnă. Vrem să facem o mică bucurie cu această distribuţie, care pentru mulţi orădeni înseamnă mult atunci când treci prin situaţii dificile în viaţă”, spune Ioan Radu.
Sunt aşteptaţi orădeni din următoarele categorii:
– persoane cu vârsta peste 65 de ani, fără aparţinători şi cu venit sub 350 de lei
– pensionari cu vârsta peste 65 de ani care locuiesc în chirii, au copii fără loc de muncă şi au venituri sub 350 de lei.
– cupluri de pensionari cu vârsta peste 65 de ani (soţ-soţie), fără aparţinători, cu venituri soţ-soţie sub 500 de lei,
– mame singure cu venituri sub 400 de lei, care nu mai au alţi aparţinători sau alt ajutor din altă parte (părinţi sau alte rude).
– persoane fără adăpost şi fără venit
– pensionari de invaliditate gradul 1 şi 2, cu venituri totale pe familie sub 500 de lei
– familii cu copii fără nici un venit.
Programările se pot face şi telefonic, la numerele 0359/304094, 0770/709927, sau 0771/708778.
Citiți principiile noastre de moderare aici!