Au constatat chiar şefii unităţii, care i-au şi luat la întrebări pe unii furnizori. Directorul de îngrijiri (şef al personalului mediu şi auxiliar din spital) Florin Rob a declarat zilele trecute fără să precizeze nume de firmă sau tip de aliment că la spital se aduceau şi produse dubioase spre consum. Mai îndrăzneaţă, doctoriţa Carmen Pantiş, manager al unităţii, a relatat că printre altele a fost vorba şi de o firmă ce aproviziona spitalul cu carne recongelată.
Conform declaraţiilor directorului Rob, au fost luate măsuri şi pacienţii ar fi acum în siguranţă în privinţa calităţii hranei. Directorul Rob a adăugat că a lucrat şi la compunerea unui meniu care să nu fie repetitiv. Rob a explicat că potrivit statisticilor, o persoană stă internată la Judeţean circa cinci zile, iar meniul pe o săptămână nu ar mai conţine două tipuri de hrană identice.
O.Ş.

Citiți principiile noastre de moderare aici!