Este situația în care se află Marian Curteanu, un bărbat de 34 de ani, din Nucet, condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru furt calificat.
Cei pe care individul i-a jefuit erau un fost miner și soția lui, care îl trataseră ca pe propriul lor fiu și în casa cărora locuise timp de aproape un an. Celor doi soți le murise singurul băiat cu 7 ani în urmă, iar când l-au cunoscut pe Curteanu, s-au oferit să-l ajute, știind că provine dintr-un mediu defavorizat. Sperau ca și ei, la rândul lor, să aibă un sprijin la bătrânețe.
S-au atașat de Marian Curteanu și i-au propus acestuia să se mute în casa lor din Nucet, ceea ce bărbatul a și făcut, aducând-o și pe soția lui.
Planul jafului
Doar că în toamna lui 2023, individul și-a arătat adevărata față. Pe 25 octombrie 2023, știind că cei doi pensionari sunt plecați întreaga zi în Beiuș, a pus în aplicare un plan de a fura bijuteriile și banii binefăcătorilor săi.
Dimineața, Curteanu s-a trezit la ora 5:30, spunând că pleacă la serviciu, spre Sudrigiu. A ieșit din casă, dar s-a ascuns în curte până când proprietarii locuinței au pornit spre Beiuș. Apoi a scos din funcțiune sistemul de supraveghere video al casei pe care tot el îl instalase în urmă cu câteva luni și a distrus cardul de memorie.
A intrat în casă prin forțarea unui geam de la bucătărie și a răvășit atât dormitorul pensionarilor, cât și pe cel în care stătea alături de soția lui. Polițiștii și procurorii au stabilit că, prin acest gest, bărbatul voia să-i pună pe o pistă falsă, el cunoscând foarte bine locurile în care proprietarii casei își țineau lucrurile de valoare: „Urmele de răvășire din încăperea inculpatului au fost realizate într-un mod superficial, față de cea de-a doua încăpere unde locuiau și aveau depozitate bunurile persoanele vătămate.”
Marian Curteanu a luat 50.000 de lei, 5.000 de euro și 700 de grame de bijuterii din aur și a plecat, pe jos, până în Fânațe, localitate aflată aproape de Nucet. De acolo a luat o mașină la ocazie până la locul său de muncă, iar trei zile mai târziu și-a luat soția și s-au mutat în chirie, în Oradea. ”Mai mult, după aproximativ o săptămână de la comiterea faptei, pentru a se sustrage cercetării, inculpatul împreună cu soţia sa au părăsit teritoriul României”, au arătat procurorii beiușeni în rechizitoriu.
Hoț „viclean, fără nicio remușcare”
Autorul furtului a fost arestat în luna decembrie 2023 și a rămas după gratii până la sentința dată de Judecătoria Beiuș, pe 19 iulie 2024. Atunci a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării condamnării, fiind eliberat din arest.
Cel pe care l-a jefuit a atacat sentința la Curtea de Apel Oradea, care a decis, pe 20 decembrie, ca Marian Curteanu să execute în penitenciar pedeapsa primită. Instanța de apel a constatat că bărbatul era recidivist, după ce în 2019 fusese condamnat la un an și 4 luni de închisoare, într-un alt dosar. Judecătorii au remarcat „viclenia inculpatului, îndrăzneala și ușurința cu care a comis infracțiunea”, dar și faptul că a cheltuit toți banii furați și a vândut în scurt timp bijuteriile sustrase – „ceea ce denotă faptul că nu a avut nicio remușcare și nicio intenție de a restitui persoanelor vătămate bunurile furate.”
Ca să se asigure că prejudiciul evaluat la 276.000 de lei va fi recuperat, instanțele au menținut sechestrul pus asupra a două conturi și a unui autoturism deținute de Curteanu. Între timp, bărbatul este căutat în toată țara pentru că, imediat după ce sentința a devenit definitivă, nu a fost găsit de polițiștii care au mers să-l ridice în baza mandatului de executare a pedepsei.
Trimite articolul
XCe sentința idioată data de judecători incompetenti care se vede că unii dintre judecători parveniți care nu ar avea ce sa caute în magistratură ei tin cu infractorii tâlhari, cum e posibil să-i dai unui tâlhar care a furat agoniseala de o viață a unei familii, niste oameni cinstiți care i-au oferit din greșală casa masa unui tâlhar nenorocit și asta a fost o mare greșală sa oferi adăpost unui tâlhar nenorocit care ar trebui spânzurat pentru fapta comisă , iar acesta sa ia condamnare cu suspendare, judecătorii care au dat sentința ar trebui obligați la recuperarea prejudiciului din banii lor, pentru cei doi soți păgubiți.