Trei tineri din Tileagd au ajuns să fie reţinuţi în Arestul IPJ Bihor deoarece sunt suspectaţi de furt. T.A., de 27 de ani, C.F., de 22 de ani şi Z.P., de 23 de ani, toţi din localitatea Tileagd sunt bănuiţi că, în perioada 14 – 17 februarie, ar fi pătruns prin escaladare în incinta unei societăţi comerciale din comuna Avram Iancu, de unde ar fi sustras 76 de saci cu sămânţă de porumb şi opt saci cu sămânţă de lucernă.
Prejudiciul astfel provocat, în valoare de 20.269 lei a fost recuperat în totalitate.
Pentru câţiva lei
La mijlocul săptămânii trecute poliţiştii din Mădăras au fost sesizaţi de un orădean că în perioada ianuarie – 2 martie, persoane necunoscute au pătruns prin escaladare şi efracţie în locuinţa sa situată în comuna Mădăras sat Ianoşda de unde au sustras diverse bunuri nealimentare în valoare de 600 lei. Ca suspecţi în acest caz poliţiştii din Mădăras i-au fost identificat pe F.I., de 24 de ani şi F.M., de 18 ani, ambii din comuna Mădăras, de la care au recuperat o parte din bunurile sustrase.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!