Horia Oniţa, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, este noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor din România. Alegerile s-au desfăşurat, miercuri, la Craiova, în cadrul celei de-a X-a Adunări Generale a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).
Pentru Horia Oniţa, întâlnirea de la Craiova este a patra Adunare Generală a structurii naţionale la care ia parte.
Cu o experienţă bogată în cadrul structurii, atât prin implementarea de proiecte, cât şi prin reprezentarea elevilor, Horia este convins că va reuşi să-şi atingă obiectivele propuse în mandatul pe care tocmai l-a preluat, acela de a creşte vizibilitatea CNE în rândul elevilor, de a face vocea elevilor tot mai auzită şi de a se asigura că drepturile lor sunt respectate.
„În mandatul 2015-2016, vom încerca să răspundem nevoilor celor trei milioane de elevi din România. Există numeroase probleme ale elevilor pe care structura noastră este obligată să le ia în considerare şi să acţioneze pentru a le rezolva. Avem drepturi şi nu trebuie să ne fie frică să cerem să fie respectate, oricare ar fi riscurile”, este crezul lui Horia.
Dorința de implicare în societate (relevată prin apartenența la structuri precum Consiliul Elevilor, participarea la evenimente și programe ca „Let’s do it, Romania!” sau Parlamentul European al Tinerilor (EYP)), în proiectele pe care Consiliul Elevilor le derulează, caracterul onest, critic și spiritul analitic, perseverența, diplomația, experiența în materie de redactat documente, informațiile dobândite la concursurile de dezbateri academice pentru elevi demonstrează pregătirea necesară a orădeanului pentru a reprezenta cu mândrie și profesionalism elevii din România.
Chestionar naţional
Pentru a fi la curent cu problemele colegilor lor, primul lucru pe care liceeanul orădean şi l-a propus să-l facă în noul mandat este să întocmească un chestionar naţional în care elevii să noteze priorităţile, aşteptările, problemele identificate în sistemul de învăţământ şi ce vor să schimbe. Apoi, acesta doreşte ca în vară să organizeze o Gală a CNE în care să fie premiaţi nu doar elevii cu performanţe şcolare, ci şi cei care se implică în comunitate, cei care fac voluntariat.
„Când am intrat în clasa a IX-a în Consiliul Școlar al Elevilor, nu am avut în gând vastele implicații ale acestei decizii. Am conștientizat că avem peste 3 milioane de voci care vor să fie auzite, voci cu mari așteptări față de sistemul educațional, voci care defulează gândindu-se la amplele schimbări necesare mediului în care trăiesc, schimbări care întârzie să se înfăptuiască. Faptul că ne-am asumat reprezentarea tuturor elevilor din România determină o mare responsabilitate, care trebuie să fie dublată de confirmarea așteptărilor lor. O structură cu care cei reprezentați nu se identifică își pierde din legitimitate, și sper ca în acest mandat, împreună cu colegii mei, să ne ridicăm la nivelul așteptărilor elevilor pe care îi reprezentăm”, a declarat Horia Oniţa, într-un interviu pentru CNE.
Consiliul Național al Elevilor este structura care reprezintă în prezent elevii din România, fiind un factor important al democratizării școlii și incurajării relației de parteneriat profesor-elev.
Citiți principiile noastre de moderare aici!