Insistenţe, ironii ieftine, lămuriri inutile, procrastinări demne de desene animate – toate au fost marți, în meniul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Bihor(CJ). Cu sau fără rost, întrunirile CJ din acest mandat intră, aproape fără excepţie, sub sloganul „Luna şi show-ul liberal”.
Scânteia care a aprins spectacolul de data aceasta a fost proiectul de hotărâre referitor la „constituirea dreptului de administrare în favoarea Muzeului Țării Crișurilor asupra construcțiilor Casa pompelor și Rezervor apă, situate în municipiul Oradea, str. Armatei Române nr. 1A”.
În mandatul trecut, aşa numita casă a pompelor a fost înstrăinată, în acte, de imobilul în cauză, ca un favor făcut oraşului: a fost necesară complexului şcolar de lângă Bibliotecă, păstorit de primăria liberală, pentru a primi autorizaţie de siguranţă la incendii.
Ţineţi-vă cuvântul!
După Zilele Muzeului, când s-a deschis parţial instituţia în sediul nou, conducerea CJ a considerat că e oportun să repună în faţa aleşilor proiectul referitor la casa pompelor. Având nevoie de majoritatea de 2/3 pentru a promova, matrerialul a mai fost pe ordinea de zi dar a fost respins cu votul negativ al liberalilor.
„Colegii liberali să voteze cum au promis, când au spus că vor vota trecerea casei pompelor la Muzeu când acesta se va redeschide”, a cerut vicepreşedintele CJ, Ioan Mang. A primit răspuns prompt de la Ionel Avrigeanu, liderul liberalilor din CJ: „vom vota acest proiect când Muzeul se va muta într-adevăr în noul sediu”.
„Muzeul nu are autorizaţie ISU, poate că procedurile sunt în derulare dar ce se întâmpla acum, în weekend, dacă era un eveniment neplăcut”, a chestionat Avrigeanu, cu o teamă de ISU altfel străină altor liberali în funcţii importante.
În autorizare
Preşedintele CJ, Pasztor Sandor a admis că aurorizarea este „pornită”, nu şi terminată dar a insistat că „pentru ISU, prima condiţie este rezervorul dat de CJ şcolii, ca să se poată autoriza”.
„Ce ne faceţi acum este o aberaţie. Nu se pot angaja tehnicienii pentru operarea rezervorului, aşa cum cere ISU. Dacă n-am rezervorul, nu pot stinge incendii, nu primesc autorizaţie ISU. A fost un vot foarte simplu când CJ a dat rezervorul oraşului, acum să aducem apă din Criş când avem rezervorul acela chiar în curte?”, a comentat Pasztor, bătând obrazul liberalilor.
Prin Avrigeanu, liberalii i-au mai transmis lui Pasztor că CJ gestionează, deocamdată, „foarte bine” casa pompelor şi că decizia lor e finală. Mang le-a cerut „să-l lase pe nu din braţe” şi să voteze cum le dictează „conştiinţa, nu preşedintele partidului, că Muzeul e acolo unde e şi nu în Cetate, din fericire”. N-a mai contat, cu opoziţia liberalilor, proiectul nu a adunat majoritatea necesară şi a picat din nou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!