Coordonați de doamnele profesor Moza Elena ( directorul țcolii), Birău Adela și Câmpan Crinela, elevii au urmărit o prezentare power point din care au putut cunoaște vechile granițe ale țării noastre, precum și personalitățile istoriei, care au făcut ca idealul național al unirii tuturor românilor într-un singur stat să fie realizat. S-au recitat poezii, au fost interpretate cântece patriotice, elevii având și ocazia să-și expună lucrările plastice,cu aceeași temă a Unirii, într-o mică expoziție. În finalul activității, elevii și cadrele didactice participante s-au prins într- o horă a bucuriei.
Sub genericul,,Copii pentru copii”, în aceeasi zi a avut loc și o activitate de voluntariat desfășurată de cei din ciclul primar. Elevii și-au scos la vânzare parte din propriile jucării pentru a putea strânge o suma de bani cu care să-i ajute pe cei defavorizați din punct de vedere social pentru ca și aceștia să simtă bucuria și căldura sărbătorilor de iarnă. Activitatea filantropica a fost coordonată de doamna profesor Baliban Carmen și s-a desfășurat în cadrul unui Proiect al Asociației Pro Bambini, Oradea. Data desfășurarii târgului de jucarii a fost asociată de catre profesorul coordonator cu Ziua Națională a României tocmai pentru a sublinia faptul ca romănii știu să fie solidari unii cu alâii la orice vârstă s-ar afla. ( prof. Călinescu Anca)
Citiți principiile noastre de moderare aici!