Pentru a marca Ziua Holocaustului în holul principal al şcolii s-a organizat o expoziţie de desene şi machete realizate de elevii claselor a VII-a. Aici doamna prof. Eva Laza a prezentat un discurs despre importanţa comemorării victimelor Holocaustului şi evitarea repetării acestor orori umane, iar profesoroara de educaţie plastică Derecichei Claudia a apreciat şi evaluat lucrările plastice expuse.
Activităţile dedicate comemorării acestei zile au continuat cu prezentarea unei proiecţii video, care a adus în prim plan esenţa tragediilor petrecute în lagărele de concentrare din perioada celui de-al doilea Război Mondial.
La ora 13:00 elevii clasei a VII-a B, însosiţi de dirigintele Camelia Guler şi profesoara Eva Laza s-au deplasat în Parcul Nicolae Bălcescu unde au depus flori la Monumentul Eva Heyman în memoria copiilor evrei deportaţi din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!