Cea mai recentă colecţie a sa, Hold on aduce în contemporaneitate stilul anilor 50. Cele 18 piese ale colecţiei completează mesajul general de reafirmare a feminităţii , conturând un stil vestimentar construit prin simplitate şi echilibru: Gina Butiuc. Hold on păstrează stilul creaţiilor Gina Butiuc, dar se distinge prin accesorizarea relaxată atenţia fiind concentrată pe croi şi pe îmbinarea dintre clasic şi extravagant. În prima parte a colecţiei au fost prezentate ţinute inspirate din grafismul anilor 50, punctat subtil de accente punk.
Senzualitate insinuată
Cromatica rochiilor a avut la bază negrul, alăturat cu alb fildeş şi nude. În partea a doua, locul cromaticii sobre a fost luat de o explozie de culoare. Prezenţa nuanţelor de galben, fucsia şi albastru potenţează tensiunea generată prin asocierea neobişnuită a culorilor transmiţând în acest fel senzaţia de forţă, exuberanţă şi optimism. Dantelele şi aplicaţiile diafane, realizate manual, mitenele din dantelă au fost alternativa propusă la accesorizarea austeră din prima parte a colecţiei Hold on. Fashion designerul spune că pentru aplicaţiile de pe rochii a utilizat alături de dantela brodată decupată, pietre naturale, sticlă de murano, pene, şnururi din mătase şi panglici croite pe biais. Această parte a colecţiei a surprins nu doar prin alăturarea de culori, ci şi prin alăturarea de materiale: materiale mate-tafta din mătase cu cele cu luciu subtil-satin, dar şi prin accesorizarea ţesăturilor grele, opace cu texturi fluide, transparente. Fashion designerul a vrut să transmită astfel mesajul de senzualitate insinuantă dezvoltată de croiul foarte apropiat pe corp. Ultimele piese ale colecţiei au revenit parţial la mesajul iniţial de sobrietate păstrând acurateţea croiului şi puritatea cromatică. Astfel că intensitatea transmisă de negrul din prima parte a pieselor prezentate s-a regăsit în rochiile indigo, dar a culminat cu piesa finală a colecţiei: o rochie de mireasă în stilul Gina Butiuc. Printre invitaţii la eveniment am remarcat boardul Băncii Transilvania. De altfel directorul general Lucia Pojoca e o cunoscătoare în materie de modă. Ani trecuţi i-a a fost remarcată şi premiată de o agenţie de modă locală pentru ţinuta abordată şi pentru susţinerea designului şi a fashionului local.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!