500 de atlase, un site web integrat cu o bază de date GIS conectat cu o aplicaţie pentru telefon, dar şi excursii în teren, sunt câteva dintre obiectivele propuse spre realizare în cadrul proiectului „Cluster pentru geografie, patrimoniu și dezvoltare durabilă în arealul transfrontalier Bihor – Hajdu-Bihar”.
Proiectul, a cărui valoare depăşeşte 200.000 de euro, este derulat de Agenția de Management al Destinației Bihor în parteneriat cu Universitatea din Oradea și Érmelléki Népfőiskolai Egyesület. Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, PA6 – Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni.
În cadrul proiectului a cărui lansare a avut loc joi, Agenția de Management al Destinației Bihor în colaborare cu experiţii de la Universitatea Oradea vor realiza un atlas privind orizontul geografic local. Aceste 500 de atlase vor fi distribuite în şcolile din judeţ şi vor putea fi folosite ca şi manuale alternative sau ca şi manuale pentru orele de geografie.
Scop
Proiectul are drept scop realizarea unui pachet de materiale: un atlas geo-turistic, un album al arealului transfrontalier şi o broşură. „Materialele vor putea fi folosite de administraţiile publice locale, dar şi în sistemul educaţional, pentru o mai bună predare. Universitatea din Oradea este lider de proiect şi participă la organizarea unei serii de nouă conferinţe comune împreună cu partenerii din proiect, dar şi la realizarea unor materiale din pachetul menţionat”, ne-a spus liderul de proiect Dorina Ilieş, reprezentanta Universităţii din Oradea.
„Asta înseamnă că va fi un site web integrat cu o bază de bate GIS şi conectat cu o aplicaţie pentru telefon. Puţin mai mult decât înseamnă aplicaţiile clasice existente în prezent, sau hărţile google care oferă informaţii despre resurse. Noi ne vom axa efectiv pe resursele din Bihor. Aplicaţia va avea şi un sistem de notificare, astfel că odată instalată pe telefon, aplicaţia va oferi tot timpul informaţii despre ce ai în jurul tău când călătoreşti prin judeţ”, a punctat managerul de proiect AMD, Răzvan Dumbravă.
Proiectul se derulează pe perioada unui an, respectiv până pe 31 mai 2020.
Citiți principiile noastre de moderare aici!