Harta era postată chiar în spatele celor trei care au susţinut conferinţa de presă: Tokes Laszlo, Toro T. Tibor – preşedinte interimar al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Sandor Krisztina – preşedinte executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT).
Întrebat care este rostul unei asemenea hărţi, ce seamănă izbitor cu harta Ungariei Mari, Tokes a motivat că în perioada următoare va găzdui o degustare de vin în rândul comunităţii maghiare… De altfel, europarlamentarul spune că asemenea iniţiative a avut şi la Bruxelles.
Ghiveciul vinurilor
Harta respectivă – denumită în engleză „Podgorii din bazinul carpatic – aduce laolaltă podgorii din Ungaria, România (Ardeal), Slovacia, Austria, Serbia şi Ucraina, cele mai multe culturi provenind din România. Interesant este că, deşi legenda hărţii nominalizează culturi viticole doar din ţările pomenite mai sus, forma hărţii include mici părţi din Slovenia şi Polonia. De asemenea, acronimele unor state implicate (RO, SRB, SLO, A, PL, UA) nu sunt aplicate pe coloritul hărţii viticole, ci abia după limitele acesteia, aşa cum se procedează îndeobşte pe o hartă administrativă viabilă, în cazul vecinilor.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!