Începând din 11 octombrie, 4 actori orădeni îi așteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani din mediul rural la spectacolul de teatru cu marionete și păpuși “Căşuta de turtă dulce”. Reprezentațiile se vor desfășura în localitățile bihorene după următorul program: 11 octombrie, ora 17:00 Sânnicolau Român, 12 octombrie, ora 12:00 Oșorhei și ora 17:00 Pomezeu. În perioada următoare, spectacolele se vor desfășura în alte două localități din județul Bihor.
“Căsuţa de turtă dulce ”, este un spectacol adaptat după povestea fraților Grimm “Hansel și Gretel”. Copiii din mediul rural sunt invitați să afle povestea celor doi frați curajoși care reuşesc să-şi învingă temerile şi trec cu bine de toate încercările ce le ies în cale. Spectacolul de teatru este realizat în cadrul proiectului “Căsuţa de turtă dulce”, spectacol de teatru cu păpuşi şi marionete, pentru copiii din mediul rural, derulat de către Asociaţia Culturală D’ART, fiind finanțat în cadrul Programul PA17/RO13 “Promovarea diversității în cultura și artă în cadrul patrimoniului cultural european”, printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României. Asociaţia Culturală D’ART își propune să promoveze toleranţa inter-etnică și a elementelor specifice identităţii culturale rroma, în special prin includerea în spectacolul de teatru a unui fond muzical pe teme rroma. „Fiecare reprezentație se va încheia cu un atelier de promovare a toleranței inter-etnice în cadrul căruia vor fi prezentate aspecte-cheie cu privire la diversitatea culturală, importanța dialogului şi a comportamentelor tolerante faţă de minorităţi, în special faţă de minorităţile etnice ”, spune Alexandru Pop, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale D Art.
Citiți principiile noastre de moderare aici!