Întrebat despre ratiunile pentru care Guvernul a intervenit în disputa dintre regia de apa din Oradea si Societatea de Gospodarire Comunala si Locativa din Sanmartin, SGCL client al primeia si principal datornic, primarul Popus a declarat ca acestea nu tin de politica. „La Sânmartin au trecut de la PSD la PD trei consilieri locali. Eu, ca primar, în acest moment sunt în PSD iar ce va aduce viitorul, vom vedea”, spune Popus, refuzând sa declare ferm daca intentioneaza sa-si schimbe partidul sau daca va ramâne primar sub semnul celor trei trandafiri în viitorul apropiat. „Probabil Guvernul a tinut cont de faptul ca datoriile pe care le avem provin din pierderile de pe retea si nu din neplata serviciilor furnizate”, spune primarul de Sânmartin, încercând sa acrediteze ideea ca Guvernul a oferit cele 12,5 miliarde de lei din ratiuni legate exclisiv de administratie. Fata de aceasta situatie, conducerea RA Apa Canal declara ca a slabit surubul cu care strângea Sânmartinul, în asteptarea platii. „I-am tot strâns cu usa sa plateasca pâna când am vazut hotarârea de guvern din 15 decembrie. În momentul în care am fost convins ca vor plati am lasat-o mai moale. daca au semnat ordinul de plata azi, în câteva zile ne vor intra si banii”, spune Ioan Ciursas, directorul general al RA Apa Canal.
SGCL datora RA Apa Canal 12,5 milioane de lei.
Cristina Ghilea
Citiți principiile noastre de moderare aici!