Liderii angajaţilor operatorului de salubritate RER Ecologic Service şi conducerea firmei vor relua negocierea contractului colectiv de muncă în luna decembrie, a anunţat vineri directoarea pe probleme de marketing, Gabriela Mălinaş. Deşi şi-au numit membrii comisiei paritale, care să îi reprezinte în relaţiile cu direcţiunea firmei, angajaţii vor să mai facă nişte schimbări în componenţa acesteia. „După ce se va finaliza constituirea comisiei paritare, vom relua negocierile noului contract colectiv de muncă, care va fi anunţată înainte cu cinci zile”, a mai spus Gabriela Mălinaş. În perioada următoare va avea loc şi o reuniune a reprezentanţilor Federaţiei Naţionale a Patronatelor Serviciilor Publice de Interes General din România, care vor negocia contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Au protestat
În luna septembrie a acestui an, gunoierii au protestat adunaţi în curtea firmei, susţinând că nu primesc drepturile salariale. Ei au cerut atunci al XIII-lea salariu, au fost nemulţumiţi de faptul că nu au primit sporurile echitabil şi pentru că nu au fost plătiţi integral pentru orele suplimentare efectuate. Gunoierii au reclamat şi faptul că nu li s-a acordat echipamentul de protecţie necesar, iar tichetele de masă li s-au retras nejustificat.
A doua zi oamenii au primit o parte din alt XIII-lea salariu, iar conducerea instituţiei, pe atunci proaspăt instalată, a declarat că va fi reverificată acordarea tichetelor de masă, iar volumul de muncă va fi regândit astfel încât efectuarea orelor suplimentare şi plata acestora, precum şi a sporurilor să fie echitabile.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!