Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au finalizat o amplă acţiune de verificare a stării de salubrizare pe drumurile naţionale din Bihor. Desfăşurate în perioada 15.04.2020-12.06.2020 controale privind starea de salubrizare și modul de realizare a serviciului de salubrizare a căilor de comunicație, respectiv a drumurilor naționale, administrate de CNAIR – SDN Oradea a scos la iveală că, cantotatea de gunoaie aruncate pe marginea drumului a crescut mult faţă de anul trecut.
Control
Pe raza județului Bihor, lungimea totală a drumurilor naționale este de 497,924 km, deservite de un număr total de 57 de parcări amenajate și administrate de CNAIR SDN Oradea.
„În urma verificărilor efectuate și în conformitate cu prevederile OG 43/1997 actualizată privind regimul juridic al terenurilor, CNAIR SDN Oradea realizează întreținerea șanțurilor, a rigolelor, a căilor pietonale, a zonei de siguranță a drumului precum și zonelor de protecție a drumurilor naționale. Frecvența de realizare a salubrizării zonelor administrate precum și a celorlalte lucrari de întreținere, este de două ori pe săptămâna, în zilele de luni și vineri dar și ori de câte ori se constată necesitatea efectuării acestora. S-a constatat respectarea programului de salubrizare de către SDN Oradea”, se arată în comunicarea comisarilor de mediu bihoreni.
Ca urmare a verificărilor origanele de control au constatat faptul că în anul 2019 a fost colectată și transportată spre eliminare la depozitul ecologic Oradea o cantitate de 152,56 tone, iar în anul 2020 până la sfârșitul lunii mai, o cantitate de 105,2 tone (în anul 2019 până în luna mai au fost colectate 83,82 tone).
Categoriile de deșeuri abandonate, sunt deșeuri menanajere, doze metalice, deșeuri de tip PET, diverse deșeuri de ambalaje din plastic, hârtie și carton, deșeuri de sticlă.
Serviciile de întreținere și salubrizare se realizează cu un număr de 21 angajați din cadrul celor opt districte ale SDN Oradea.
Aglomerări frecvente de deșeuri neconforme, s-au constatat pe DN 75 între Satul de Vacanță Vârtop și localitatea Băița, precum și în parcările amenajate la ieșirile din localitățile Salonta, Cauaceu, Nojorid, Marghita și Hidișel. Aici comisarii de mediu au găsit și abandonări repetate de saci menajeri cu deșeuri.
De asemenea, atât cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanții Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, cât și din discuțiile purtate cu reprezentanții CNAIR – SDN Oradea, s-au raportat vandalizări repetate ale mobilierului instalat în parcări.
Trimite articolul
XAtingerea amenzilor în pandemie fu şi momentul de a avea cât de bine o duc cei care aruncã gunoaie.
N ar strica niste capete de creta in masini civile stand la cozile de la semafoarele pe portiunile drumurilor in lucru. Sa i arda si pe cei ce arunca gunoaiele si pe cei ce nu stau la semafor. Dar vine mai usor leafa cand tai iarba la caini in birou sau astepti indicatii in loc sa ai proprie initiativa