Pe data de 7 mai, la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor au fost înregistrate primele două grupuri de producători, unul pe carne de pasăre şi ouă, cel de al doilea pentru carne de porc.
„Pentru noi este un eveniment deosebit că am putut înainta Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale documentaţia pentru recunoaşterea acestor prime grupuri de producători constituite în judeţul nostru”, a punctat Nicolae Hodişan, directorul DADR Bihor.
De asemenea, mai sunt în curs de constituire alte trei grupuri dintre care două pe cereale şi unul pe legume-fructe.
Beneficii
Grupurile de producători care au obţinut recunoaşterea MADR beneficiază de posibilitatea de sprijin financiar nerambursabil în primii doi ani câte 5% din valoarea producţiei comercializate, în anul trei de 4%, în anul patru de 3% iar în anul cinci de 2%. Totodată membrii acestor grupuri de producători beneficiază de bonificaţii importante la acordarea punctajului pentru obţinerea finanţărilor din fonduri UE.
„Aşteptăm cu deosebit interes şi alte iniţiative de constituire a grupurilor de producători. Specialiştii din cadrul compartimentului Organizare şi Filiere Grupuri de Producători din cadrul Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală Bihor, vor pune la dispoziţia celor interesaţi toată documentaţia şi sprijinul necesar”, a concluzionat Nicolae Hodişan.
Din anul 2005 când prin Ordonanţa 37/2005 se crea cadru legislativ pentru înfiinţarea grupurilor de producători, judeţul nostru alături de Mehedinţi, Argeş, Bacău şi Caraş Severin, a fost printre ultimele judeţe în care nu funcţiona nici un grup de producători şi nici măcar un grup de iniţiativă.
Începând cu anul 2010 prin activitatea compartimentului Organizare şi Filiere Grupuri de Producători din cadrul Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală Bihor s-a reuşit constituirea a cinci grupuri de iniţiativă pentru înfiinţarea unor grupuri de producători în domenii ca producţia de cereale, legume-fructe, carne de porc, pasăre şi ouă.
„Munca de convingere a producătorilor agricoli faţă de avantajele pe care le oferă această formă de asociere nu a fost deloc uşoară deoarece formele asociative din „regimul anterior„ a lăsat multe suspiciuni”, a spus directorul DADR.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!