În momentul de față, Pehart Grup este cel mai mare producător de hârtie din România și unul dintre cei mai mari din Sud Estul Europei, având un număr total de aproximativ 600 de angajați și o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro. Produsele fabricate (inclusiv brandurile proprii – Pufina, Alint) sunt distribuite atât în țară către marile lanțuri de magazine sau distribuitori locali, dar și în afara țării în peste 18 țări.
[eadvert]
Strategia de creștere a Pehart Grup viza existența unui singur sistem integrat (ERP) la nivel de grup care să asigure operațiuni complet automatizate și digitalizate în interiorul și între firmele din grup. Pe partea de producție s-au dorit fluxuri continue, neîntrerupte, care să nu necesite deloc intervenția umană. Astfel, a început colaborarea cu Alfa Software, iar soluția ASiS ERP a fost implementată pentru toate procesele celor trei companii ale grupului.
„Colaborarea noastră cu PeHart, care datează imediat de un deceniu a fost una extrem de productivă. Având un număr mare de angajați, dar și o producție intensă, am putut vedea cât de bine face față produsul nostru, ASiS ERP, la situații complexe. Ne-am adaptat constant, am dezvoltat soluții personalizate și astfel, am văzut cum, de la un an la altul, tot mai multe procese au fost automatizare și simplificate. ASiS ERP monitorizează procesele de producție ale grupului Pehart, dar și aspecte legate de contabilitate, salarizare, mijloace fixe. De asemenea, toate datele celor trei companii ale grupului sunt centralizate într-o singură bază de date, iar astfel managerii au access la informații și raportări exacte și în timp real. Având la dispoziție aceste date, managerii pot să ia decizii strategice importante, care să ajute la dezvoltarea companiilor și a întregului grup. De asemenea, PeHart este exemplul perfect când vine vorba de integrarea soluției ASiS în modul de lucru al unei companii din sfera de producție, conectând toate departamentele organizației, cu date complete, în timp real pentru a crește eficiența și a minimiza costurile de producție.”, a declarat Cristian Gabriel Pavel, CEO Alfa Software.
Pentru a răspunde obiectivelor Pehart Grup, Alfa Software a implementat următoarele soluții:
Producție la eficiență maximă
Fluxul este „no human touch” și începe în momentul în care clientul emite comanda de livrare, comandă care este planificată în producție și apoi planificată la transport.
Programul de fabricație este afișat automat, în ASIS ERP, la fiecare mașină de fabricație în parte. Încă de la primul balot de celuloza, operatorii interacționează cu aplicația ASiS ERP, astfel încât sa existe o trasabilitate exactă a materiei prime folosite. Toate rapoartele si registrele operatorilor au fost digitalizate și integrate în aplicația ASiS ERP, astfel încât toate consemnările privind rapoartele de tură sau parametrii utilajelor se fac direct în ASiS.
La finalul procesului de producție de Jumbo role, produsele sunt etichetate și raportate în timp real în contabilitatea de gestiune. Greutatea este preluată automat din cântarul industrial. Tot în acest punct, departamentul de producție se intersectează și cu departamentul de calitate, astfel încât toate determinările de calitate realizate asupra produselor sunt înregistrate în ERP și afișate în timp real operatorilor de producție.
Paleții cu hârtie fabricați pe liniile de converting sunt etichetați și raportați în ASiS ERP în mod automat, aplicatoarele automate de etichete fiind integrate direct cu aplicațiile sistemului.
Aprovizionare și livrare optime
Atât fluxurile de vânzare cât și cele de aprovizionare sunt integrate complet în ASiS iar acestea includ inclusiv praguri de aprobare și validare în diferite puncte ca măsură de control.
Toate mișcările de produse, transferuri în gestiuni sau depozite sau vânzare, se realizează prin scanare și totul se face în baza unei dispoziții de livrare.
Toate documentele de livrare sunt generate automat din ASiS ERP (aviz, parking list, declarație de conformitate, formulare de verificare mijloc de transport, autorizație de intrare în oraș, etc.)
Comunicarea cu clienții și cu furnizorii se face electronic, în format EDI sau prin e-mail cu ajutorul mesajelor trimise direct din ERP.
Info-kiosk pentru cereri de concedii, învoiri
În fabrică, există un modul de pontaj automat pe bază de cartele care include și info point-uri în care angajații își pot depune cereri de concediu, își pot verifica situația pontajului și a zilelor de concediu rămase.
Sistem de logistică și transport operativ
Modulul de gestionare a fluxurilor de intrare pentru autoturisme și autocamioane este integrat cu camerele LPR de la intrarea în companie, și preia în mod automat numărul de înmatriculare și data de intrare / ieșire pentru fiecare autoturism în sistem.
Operațiuni intragrup automate
Chiar dacă în grupul de firme Pehart exista 3 companii separate, toate tranzacțiile ICO (intragrup) sunt complet automatizate.
Managementul beneficiază de informații consolidate, cu posibilități de filtrare după criterii variate.
„ASiS ERP eficientizează atât partea de producție, cât și partea de aprovizionare și livrare. Atât fluxurile de vânzare, cât și cele de aprovizionare sunt integrate complet în ASiS, iar acestea includ inclusiv praguri de aprobare și validare în diferite puncte, ca măsură de control. Comunicarea cu clienții și furnizorii se face electronic, în format EDI sau prin e-mail, cu ajutorul mesajelor trimise direct din ASiS ERP. Aplicația ASiS ERP este foarte flexibilă, ușor de integrat cu alte sisteme, iar împreuna cu echipa Alfa Software am reușit sa ne adaptam fluxurile cu ușurința de fiecare data când piața a cerut-o”, a explicat Mihai Delean, IT Manager, Pehart Grup SA.
Despre Alfa Software
Cristian Gabriel Pavel este CEO și fondator Alfa Software este o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de 26 de ani pe piață. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, punct de lucru în Zalău și acoperire națională prin parteneri.
Compania este furnizor de soluții ERP simple și practice, aplicații intuitive, ușor de folosit, modulare și customizabile, care cresc randamentul business-ului prin digitalizare. Echipa de programatori care dezvoltă și implementează sistemul ASiS are experiență de peste 15 ani pe produs.
În prezent, compania are peste 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru 5 verticale majore de business: producție, construcții, servicii, transporturi și utilități. Printre principalii clienți ai companiei se numără Cemacon, Brikston Leier, Ortoprofil, Deltamed, Arobs, Ardealul, Tirrena Scavi, Team Montage, Nova Grup, MG Tec Industry. Pentru mai multe informații: www.asw.ro
Advertorial H – 18635
Citiți principiile noastre de moderare aici!