Temperaturile oscilante din această iarnă, cu îngheţ, dezgheţ şi iar îngheţ pun la grea încercare prospăta lucrare de pe DN 76, dintre Oradea şi Beiuş. Pe drumul reabilitat prin metoda reciclării „in situ” au început să apară câteva gropi, pe tronsoanele lucrate de Selina şi de ARL Cluj – în subantrepriză de la Eldiclau Bucureşti. Directorul CNADNR – secţia Oradea, Octavian Balog, informează că acestea au fost deja astupate de către constructori pe banii lor, în ultimele două zile.
„Cauzele acestor eroziuni pot fi multiple şi nu neapărat din cauza calităţii asfaltului. Am spus de la bun început că este vorba despre un asfalt deschis, cu pori mari, prin care se infiltrează precipitaţiile, apa, sarea şi care îl pot distruge. Nu are încă stratul de uzură sau şlamul ce urmează să fie turnat la primăvară şi care nu va fi afectat”, declară directoruL Balog. Acesta precizează că plombele de acum sunt provizorii. „Acestea sunt făcute cu mixtură la rece. De aceea, se vor reface înainte de aşternerea stratului de uzură. Sunt nişte plombe provizorii, la temperaturile acestea scăzute. Au rolul de a ţine până la primăvară”, transmite Balog, asigurând, totodată, că o dată ce va fi turnat stratul de uzură, drumul va căpăta altă consistenţă.
Reacţia prefectului
Gropile de pe DN 76 au fost popularizate pe Facebook de arhitectul Cristian Puşcaş, consilier local PNL (ex-PDL). Prefectul Claudiu Pop s-a arătat contrariat că Puşcaş nu are nimic de spus în privinţa crăpăturilor din „curtea” Primăriei, apărute deja în Piaţa Unirii proaspăt pietruită, dar le subliniază pe cele de pe DN 76.
Iată cum a reacţionat prefectul Claudiu Pop: „S-a spus de la început că lucrarea nu este finalizată. Stratul de uzură este acela care va impermeabiliza drumul. Din păcate, şi la lucrarea din Piaţa Unirii au apărut crăpături. Iar aceea este finalizată din perspectiva pavajului. Din păcate, calitatea execuţiei unei lucrări depinde de mai mulţi factori tehnici. De aceea există garanţie la o lucrare, ca aceste probleme să fie remediate. Înainte de execuţia parţială a tronsonului de drum din DN 76, până la Beiuş se făceau 3 ore. Acum se fac 50 de minute”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!