În contextul epidemiologic european actual, în raport cu evoluția gripei aviare înalt patogene, în special la proximitatea graniței cu statul vecin Ungaria (doar pentru perioada 13.05 – 20.05. 2022 fiind notificate 52 focare de boală din care 45 pe teritoriul Ungariei) este absolut necesară impunerea și respectarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli la exploatațiile din județul Bihor.
În cadrul unui program coordonat, în colaborare cu alte instituții deconcencetrate, DSVSA Bihor va desfășura ample activități de verificare a operatorilor și organismelor a căror activitate este direct sau tangențial conexă cu zona avicolă. Astfel se vor realiza controale nediscriminatorii în trafic, în special pe principalele artere de intrare în România, dar și în zona obiectivelor din industria avicolă. Vor fi controate toate obiectivele care comercializează păsări vii, în special magazinele de puii de o zi, și a fermelor care livrează păsări. Se va asigura monitorizarea permanetă a sistemului european de supraveghere și certificare a animalelor ( TRACES), verificarea la destinație a conformității tuturor transporturilor de păsări, verificarea la nivelul zonei rurale a județului a modului de respectare a recomandărilor/restricțiilor impuse circulației și exploatării păsărilor.
De urmat
În acest context, inspectorii sanitari veterinari reamintesc principale măsuri de prevenire a apariției gripei aviare înalt patogene: separarea în cadrul exploatațiilor, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice; interzicerea creșterii păsărilor în aer liber, acestea fiind izolate obligatoriu în adăposturi închise și izolate, iar atunci când acest lucru nu este posibil, se va asigura hrănirea și adăparea păsărilor în zone acoperite la care nu au acces păsările sălbatice. Se impune interzicerea adăpării păsărilor domestice / sălbatice în captivitate cu apă din rezervoarele de suprafață accesibile păsărilor în libertate, aplicarea de măsuri care să prevină contactul păsărilor domestice cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie. Este de asemenea necesară folosirea în zona de exploatare a păsărilor a unui echipament special destinat (încălțăminte, halat sau salopetă), sau amenajarea unor facilități de dezinfecție a echipamentului, și limitarea accesului persoanelor în zona de exploatare a păsărilor (recomandat o singură persoană care să nu vină în contact cu păsări din alte exploatații); prevenirea oricărui contact direct sau indirect între păsările domestice și cele sălbatice, inclusiv prin intermediul persoanelor care au acces în zone silvatice.
Se interzice accesul tuturor păsărilor domestice sau sălbatice în captivitate la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri sau orice altă amenajare hidrologică naturală sau artificială. Se interzice utilizarea, în cadrul activităților de vânătoare, a păsărilor domestice (rațe, gâște) și sălbatice ( păsări migratoare ca becaținele, fluierarii, fugacii, prundașii, ploierii, nagâții, nisiparii etc.) ca păsări de momeală, se interzice funcționarea târgurilor, expozițiilor sau altor aglomerări a păsărilor, iar mișcarea păsărilor în cadrul sau în afara județului se va realiza doar după examinarea clinică de către un medic veterinar și a certificării sanitare veterinare. Se recomandă evitarea introducerii sau scoaterii de păsări din cadrul gospădăriilor particulare, în special din alte localități, mișcarea păsărilor realizându-se doar sub supraveghere sanitară veterinară și în limita localității de origine a exploatației.
„Solicităm tuturor cetățenilor județului Bihor să anunțe de urgență primăria localității, serviciul veterinar local sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor (tel. 0259. 266.141; e-mail office-bihor@ansvsa.ro) orice caz de îmbolnăvire sau suspiciune de îmbolnăvire, respectiv toate cazurile de deces/moarte la păsările domestice și sălbatice”, precizează directorul DSVSA Bihor Remus Moţoc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!