Rectorul Bungău a respins miercuri sugestia unui ziarist privind acţiuni de genul împărţirii de fluturaşe pe Corso pentru a convinge tinerii să se înscrie la Universitatea din Oradea.
„Ne adresăm celor care pot să facă studenţie, nu doar celor care vor să fie studenţi dar şi să iasă. Am îndoieli că cei care ne-ar alege doar pentru reclame sclipitoare şi colorate ar face faţă ritmului învăţământului superior. Avem între 20 şi 30% rată de nepromovare a anului I. La facultate apre un ritm diferit de cel din liceu, alte activotăţi şi alte forme de cuantificare a nivelului de cunoştiinţe acumulate. Problema de fond e de a-i antrena, de a-i motiva pe studenţii din primul an. Şcoala de Vară e tocmai pentru ca liceenii să vadă din timp ce e în spatele «vitrinei» Universităţii din Oradea. Generaţiile se schimbă. Astăzi, poate pe unii tineri îi doare fundul după patru ore şi pleacă de la cursuri. Depinde de cât de stăpâni sunt pe sine însuşi. La facultate nu mai închide portarul uşa la ora 8 ca la liceu. Unii tineri văd că se poate veni şi la ora 10 sau 12 aşa că nu se mai trezesc dimineaţa. Lipseşte dirigintele dar locul lui e luat de avizierul de la secretariat şi de notele publicate pe site şi care vor putea fi vizualizate şi de părinţi pe bază de user şi parolă. Adevărul e că trebuie să ducem o muncă de tutoriat cu o parte a studenţilor noştri boboci”, a răspuns Constantin Bungău.
Şi licenţiaţi derutaţi
Acesta a apreciat că sunt probleme de percepţie şi la unii studenţi absolvenţi.„Apar păreri controversate atât în rândul studenţilor boboci cât şi la proaspeţii absolvenţi. Destui tineri sunt derutaţi atât când intră cât şi când ies din sistemul Universităţii noastre. Unii au impresia că după trei ani n-au învăţat mare lucru. Dar abia când ajung să se specializeze la locul de muncă îşi dau seama că au un background acumulat”, a diagnosticat rectorul Bungău. Diriguitorul Universităţii mai regretă dă studenţii orădeni accesează abia jumătate din bursele de mobilitate Erasmus de care România beneficiază ca stat UE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!