Primăriile din Cociuba Mare, Roşieri, Aştileu, Sâniob, Gepiu, Lăzăreni, Curtuişeni, Cherechiu, Husasău de Tinca, Ţeţchea, Popeşti, Bratca, Finiş, Sârbi, Cărpinet, Tarcea, Biharia, Girişu de Criş, Sâniob, Şuncuiuş, Şimian, Sălard, Tileagd, Bulz, Săcădat, Nojorid, Oşorhei, Vadu Crişului, Sântandrei, Răbăgani, Suplacu de Barcău, Căbeşti, Sâmbăta, Ceica, Batăr au anunţat că intră în grevă generală de o zi.
La acţiunea de protest s-au raliat 527 de angajaţi, afliliaţi la Sindicatul Şansa. Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), la care este afliliat şi Sindicatul Şansa, a notificat Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice că a declanşat conflictul de muncă la nivel naţional pentru administraţia publică locală.
„În condiţiile în care niciuna dintre revendicările noastre nu au fost soluţionate în mod favorabil, constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, suntem în grevă generală cu întreruperea activităţii pe toata durata programului, în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării. Suntem muritori de foame, mari domni în primării, iar oamenii noştri de la ghişee, de exemplu, sunt plătiţi la acelaşi nivel cu o femeie de serviciu, cu salariul minim. Credem că nu se mai poate accepta această situaţie”, a spus preşedintele Sindicatului Şansa din Bihor Herlitska Mariana.
„FNSA cere scuze tuturor cetăţenilor pe care-i deservesc salariaţii din administraţia publică locală prentru acţiunea extremă la care a fost obligată să recurgă din cauza nepăsării Guvernului României faţă de situaţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în primării şi consilii judeţene”, spune Valer Suciu, preşedintele FNSA.
Au fost şi primării cum este cea din Aleşd sau cea din Balc care nu au intrat în grevă. „Eu trebuie să eliberez acum un certificat de deces, nu pot să spun omului să plece că sunt în grevă. Şi în plus, mi-am pierdut speranţa,nu cred că aude nimeni ce nevoi avem noi”, ne-a declarat Horvath Ramona Carmen, secretar al Primăriei din Balc.
Ce cer angajaţii:
- Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
- Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
- Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.
- Eliminarea în totalitate a Art 31 (4) din OUG nr. 20/2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!